RAPORT KINSEY

kinsey raport,Orgasm
Sperantă si Vindecare Pentru Homosexuali
Centrul de resurse privind cercetarea si terapia homosexualitătii

--------------------------------------------------------------------------------
Kinsey si revolutia homosexuală
de Judith Reisman [1]

--------------------------------------------------------------------------------
Judith Reisman, Presedinte al Institutului pentru Educatie Media, si-a obtinut doctoratul în Comunicare la Case Western Reserve University. Este autoarea raportului privind prevenirea delicventei juvenile redactat pentru Departamentul de Justitie al SUA, cu titlul "Images of Children, Crime and Violence" (Imagini ale copiilor, crimei si violentei, 1989), precum si al cărtilor Kinsey, Sex and Fraud (Kinsey, sexul si frauda, 1990) si Soft Porn Plays Hardball (Pornografia soft joacă tare, 1991). A apărut în publicatiile stiintifice Ethology and Sociobiology, The New Universities Quarterly (Anglia), The New York University Review of Law and Social Change, si a redactat capitole si materiale pentru numeroase texte academice, manuale si cărti.

--------------------------------------------------------------------------------
Americanii conferă autoritate - si miliarde de dolari din impozite - stiintei, având convingerea că oamenii de stiintă vor aduce contributii importante societătii. De asemenea, există credinta că oamenii de stiintă, oameni responsabili si de încredere, vor avea un comportament etic, în special atunci când lucrează cu subiecti umani.[2] În timp ce prima supozitie a fost adeverită de-a lungul timpului, încrederea în oamenii de stiintă ca persoane oneste, care merită să se bucure de o încredere nelimitată, nu este sustinută de istoria stiintei americane.
Vom analiza îndeaproape rolul doctorului Alfred C. Kinsey, precum si afirmatia sa potrivit căreia 10-47 la sută dintre americani sunt homosexuali. Procentul anuntat de Kinsey a fost exploatat de Harry Hay, părintele miscării pentru "drepturile civile" ale homosexualilor, atunci când a întemeiat Societatea Mattachine, cerând ca homosexualitatea să nu mai fie privită ca un act de sodomie, ci ca o clasă socială de 10%. Astăzi, numerosi activisti homosexuali îl mentionează pe Kinsey ca fiind părintele miscării homosexualilor.[3]
Ce se întâmplă însă dacă întreaga activitate a lui Kinsey este o fraudă, sau mai rău? Cum stau lucrurile dacă această activitate a fost realizată de cercetători lipsiti de orice etică, care au săvârsit acte infractionale? De pildă, este posibil ca acesti cercetători să fi desfăsurat experimente sexuale pe copii? Sau să fi permis sau încurajat niste pedofili să desfăsoare asemenea "experimente"? Posibilitatea ca asemenea lucruri să fi avut loc - iar rezultatele acestor experimente au jucat un rol major în legislatia si în politica publică a SUA - a făcut ca Congresul Statelor Unite să formuleze o lege care să conducă la cercetarea faptelor. Legea se referă la activitatea si la publicatiile doctorului Alfred Kinsey si ale colegilor săi ("Institutul Kinsey"), realizate la Indiana University din orasul Bloomington, de la sfârsitul anilor 1930 si până la începutul anilor 1950. Legea este cunoscută sub numele H.R. 2749, "Legea Protectiei Copilului si a Eticii în Educatie".
Contextul infractiunii si a fraudei "stiintifice"
Japonia imperială, Germania nazistă si Rusia comunistă sunt exemple moderne de regimuri totalitare care au avut cercetători bine pregătiti care si-au slujit liderii fără a pune întrebări - cu rezultate înspăimântătoare si dezastruoase. Pe cât de crude erau actiunile unor brute ale stiintei, gen dr. Joseph Mengele, pe atât de educationale erau materialele vehiculate de colegi, de universităti, colegii si comunităti stiintifice. Mii de cluburi profesionale si pedagogice, de stat si private, aveau cunostintă de activitatea stiintifică inumană si imorală, dar rareori au formulat un protest. În schimb, colegii de breaslă se plecau reverentios si chiar îsi doreau să lucreze împreună cu acesti barbari ai stiintei.
Însă nu numai guvernele totalitare au produs oameni de stiintă imorali. Însusi guvernul SUA, gândit a fi dintre si pentru popor, s-a lăsat înselat de fantasmele unei stiinte obiective, nepartinice. (Această încredere în cercetători ca si clasă morală "specială" îi face pe americani să aprobe experimente pe feti umani si experiente cu ADN, precum si alte jocuri de-a Dumnezeu). De exemplu, amintiti-vă de scandalul de la Scoala Willowbrook:
Pappworth a publicat Human Guinea Pigs (Cobaii umani), o relatare detaliată a experimentelor descrise în publicatii de prestigiu, în care subiectii erau supusi la o multitudine de proceduri riscante care nu serveau binelui lor. Capitol după capitol, autorul descrie introducerea de catetere si ace de biopsie în organe importante (vezică, rinichi, inimă, ficat), precum si afectiunile rezultate - meningită, spasm, afectiuni hepatice si crize cardiace. Subiectii acestor proceduri erau nou-născuti, copii mici si copii (atât sănătosi, cât si bolnavi), femei însărcinate, detinuti, pacienti pe masa de operatie, handicapati mintali, persoane în vârstă sau în fază critică si pe moarte... fără nici cea mai mică consideratie din partea cercetătorilor pentru subiectii lor... experimente care au implicat injectarea virusului hepatitei la copiii retardati mintal de la Scoala Willowbrook din New York.[4]
O parte a problemei este faptul că presa oficială este ciudat de tăcută în fata unor asemenea barbarii stiintifice. Scandalul de la scoala Willowbrook si alte abuzuri stiintifice similare reprezintă o mică parte din infractiunile stiintifice nepedepsite care ajung la urechile publicului. De exemplu, iată câteva pasaje din cartea Harry S. Truman and the War Scare (Harry S. Truman si groaza războiului) din 1948, scrisă de Frank Kofsky (1995):
Începând de la sfârsitul anilor 1940, conform unor programe autorizate de Truman, guvernul SUA în mod deliberat a răspândit material radioactiv din avioane sau l-a împrăstiat pe sol într-o serie de experimente desfăsurate după război... Opt dintre aceste teste au avut loc în statele Tennessee si Utah, în încercarea de a crea o armă de iradiere la sol. În alte patru teste, radiatiile au fost degajate în aer în New Mexico... În cel putin patru dintre cele 12 experimente, radiatiile au depăsit limitele planificate initial....[5]
[Si] toate testele au avut loc între 1948 si 1952. Implicatiile sunt evidente: aceste "experimente" erau atât de incredibile, încât administratia Eisenhower a decis întreruperea lor... Nouăsprezece băieti retardati mintal, care credeau că participă la un club de stiintă în perioada 1940-1950, au fost hrăniti de fapt cu lapte radioactiv, servit de cercetătorii care doreau să afle mai multe despre sistemul digestiv, relatează ziarul Boston Sunday. "Cercetătorii" în cauză erau afiliati unor institutii de prestigiu, cum a fi Harvard University si Massachusetts Institute of Technology; naivii lor subiecti proveneau de la scoala de stat din Fernald...
[Legat de iradierea femeilor însărcinate, pentru a se vedea eventualele rezultate] Cifrele din articolele din Boston Globe s-au dovedit totusi a fi departe de adevăr, pentru că numărul femeilor însărcinate, iradiate cu materiale radioactive în timpul acestor "experimente", se pare că a fost de ordinul a mii... câtiva dintre copiii expusi la fier radioactiv în timpul sarcinii au murit... Purtătorii de cuvânt ai armatei au recunoscut faptul că 239 de zone populate din Statele Unite au fost acoperite cu bacterii, între 1949 si 1969. Testele au implicat acoperirea zonelor Alaska si Hawaii, precum si orasele San Francisco, Washington, Key West si Panama City din Florida. Unele teste au fost mai restrânse, de pildă cele în care bacteriile au fost pulverizate deasupra Pennsylvania Turnpike sau în metroul din New York City.
"Cercetători de prestigiu", scrie Leonard A. Cole, "au declarat la audieri că testele erau necorespunzătoare si periculoase... incidenta bolilor a crescut brusc în zonele învecinate acestor teste.[6]
A doua parte a problemei constă în faptul că, în lipsa unui public informat care să-si conducă propriile afaceri comunitare, stiinta a slujit întotdeauna intereselor finantatorilor ei. Patronii stiintei tind să constituie o elită putin numeroasă, puternică, caracterizată printr-o atitudine subversivă de tip stat în stat. Dacă experimentele medicale mentionate aici sunt greu de acceptat de către public, aceste experimente aberante respectă cel putin forma stiintifică si pot fi refăcute, validate sau respinse. Totusi, publicul nu întelege (si nici cercetătorii nu par să înteleagă) că asa-numita "stiintă socială" nu e o stiintă, ci mai degrabă ceea ce profesorul Hobbs a denumit ca "scientism." Experimentele asupra comportamentului uman, fără limitele impuse printr-un protocol stiintific, sunt usor de manipulat si au fost deseori exploatate de cei în functii de încredere pentru a schimba stilul de viată al americanilor din a doua jumătate a secolului douăzeci.
Cine nu a auzit până acum de experimentele cu sifilis de la Tuskeegee? Dacă niste cercetători americani lasă în mod voit niste oameni să moară lent de sifilis, dacă altii infectează femei însărcinate, punând în pericol viata copiilor nenăscuti, dacă alti cercetători lipsiti de morală injectează cu hepatită copii retardati, atunci de ce nu ar putea niste cercetători americani să-i învete pe niste pederasti si pe niste pedofili anumite "tehnici" pentru abuzarea sexuală a unor copii, în numele "stiintei"? Privind la rece faptele criminalilor stiintifici ai Americii si complicitatea comunitătii stiintifice, prin tăcere sau sprijin, nu ar putea oare acei cercetători, care de obicei nu se simt îngrăditi de standarde religioase sau de teamă, să însele publicul în ceea ce priveste numărul bărbatilor care au aventuri amoroase sau numărul homosexualilor? Ar putea cercetătorii, alături de colegii lor filantropici, pedagogi si juristi, de care îi leagă un gând comun si aceleasi porniri sexuale, să teasă strategii pentru a-si folosi considerabila influentă din a doua jumătate a secolului 20 pentru a schimba atitudinea americanilor si legislatia în favoarea propriilor interese?
Contextul istoric
Truman a preluat functia de presedinte în 1945 si la scurt timp a lansat bomba atomică. Documentele lui Kofsky sugerează faptul că raportul revolutionar al lui Kinsey a servit ca mijloc de abatere a atentiei publice. Totusi, în timp ce bomba atomică a ucis mii de oameni si a vătămat Japonia de-a lungul mai multor generatii, "bomba Kinsey" a curmat vietile a milioane de oameni si a contribuit major la dezintegrarea institutiei scolare, a universitătilor si a controlului public în toată America.
Bomba atomică din 1945: Al doilea război mondial s-a încheiat în 1945 după ce America, în frunte cu cercetători ca Robert Oppenheimer, asemenea unui Prometeu modern, a lansat bombele atomice de la Hiroshima si Nagasaki. Dintr-odată toată America a fost cuprinsă atât de bucurie, cât si de vină. Emotiile au ajuns la paroxism pentru că, alături de imensa usurare că "a mers" si că sângerosul război era încheiat acum, venea si realizarea faptului că, dacă Dumnezeu a creat pământul, acum stiinta îl poate distruge.
Pe de-o parte, americanii au fost uimiti de capacitatea lui Oppenheimer de a pune capăt războiului. Pe de alta, credinta în ei însisi ca salvatori ai lumii a fost zguduită atât de teama nucleară, cât si de vestile despre copiii japonezi arsi, toate contribuind la subminarea sentimentului lor de integritate morală. Ajutati de o armată care acum distribuia prezervative, mântuitorii în uniformă ai Europei si Asiei încălcau promisiunile tării lor puritane. În 1946, soldatii americani reveneau acasă, la neveste si iubite, plini de boli venerice, cu o incidentă mai mare decât la epidemia din primul război mondial. Cu toate acestea, epidemia de boli venerice care făcea ravagii peste mări si tări a fost stinsă în Statele Unite, băietii în călduri, mustind de penicilină, fiind dornici acum de patul conjugal alături de iubitele lor antebelice.
Bomba atomică din 1948: Trei ani mai târziu, după zeci de ani de pregătiri clandestine si o campanie publicitară neobosită, dr. Kinsey lansa ceea ce s-a numit atunci "Bomba Kinsey", asupra deja fragilului sentiment de virtute morală al Americii. Învelite în etichetă stiintifică, statisticile măsluite ale lui Kinsey păreau să dovedească că America este o natiune de ipocriti sexuali, de mincinosi, lasi si devianti, în ciuda faptului că toate datele lui Kinsey erau respinse de informatiile publice privind sănătatea publicului. În timp ce Armata constata rate fantastice ale bolilor venerice peste granită, acasă în America nu existau asemenea cifre ridicate pentru avort, violuri sau pentru alte infractiuni de natură sexuală. Corect sau fals, soldatii nostri se poate să-si fi dat în petec peste granită, dar acasă nu mai făceau ce făcuseră acolo.
În ciuda incidentei reduse a bolilor venerice si a sexului extramarital, în ciuda faptului că toti aveau prieteni si familii credincioase si morale, America a fost puternic zguduită de datele lui Kinsey. Presa l-a acuzat pe Kinsey că ar fi pus la cale o diversiune pentru abaterea atentiei publice de la avertizările lui Truman privind războiul rece. Kinsey afirma că 98% dintre bărbati si aproximativ jumătate dintre femei aveau relatii sexuale premaritale, că 95% dintre americani erau potentiali infractori sexuali si că cel putin 10% dintre bărbati erau homosexuali. Si, desi nimeni nu observase că 317 bebelusi si copii fuseseră "testati" de către Kinsey pentru obtinerea datelor sexuale la copii, educatorii preluau concluziile acestuia - anume că copiii au un instinct sexual încă de la nastere, deci educatia sexuală în scoli (în stilul lui Kinsey) ar trebui să fie obligatorie.
Întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem este: Cum a obtinut Kinsey statisticile privind sexualitatea infantilă, date care aveau să transforme scolile, instantele, presa si dormitorul? Mai pe scurt, echipa lui Kinsey a participat la abuzarea sexuală a celor 317 bebelusi si copii?
Redau mai jos "Tabelul 34. Exemple de orgasm multiplu la băietii pre-adolescenti. Unele cazuri de frecvente mai mari" (Comportamentul sexual al bărbatilor, 1948). Cum au fost obtinute aceste cifre?
Vârsta
 Nr. de orgasme
 Timp necesar

5 luni
 3
 ?

11 luni
 10
 1 h

11 luni
 14
7
 38 min
9 min

2 ani
 11
 65 min

2.5 ani
 4
 2 min

4 ani
 6
 5 min

4 ani
 17
 10 h

4 ani
 26
 24 h

7 ani
 7
 3 h

8 ani
 8
 2 h

9 ani
 7
 68 min

10 ani
 9
 52 min

10 ani
 14
 24 h

11 ani
 11
 1 h

11 ani
 19
 1 h

12 ani
 7
 3 h

12 ani
 3
9
 3 min
2 h

12 ani
 12
 2 h

12 ani
 15
 1 h

13 ani
 7
 24 min

13 ani
 8
 2.5 h

13 ani
 9
 8 h

13 ani
 3
11
26
 70 sec.
.8 h
24 h

14 ani
 11
 4 h

Cercetările lui Kinsey asupra orgasmului la copii
Cercetările doctorului Alfred Kinsey cu privire la orgasmul la copii sunt descrise în Capitolul 5 din cartea sa Comportamentul sexual al bărbatilor (1948).[7] Unele dintre concluzii sunt prezentate în tabelele 30-34. Numărul copiilor din cele cinci tabele sunt 214, 317, 188, 182 si, respectiv, 28. Vârstele minime sunt un an, două luni, cinci luni (vârstele copiilor nu apar la tabelul 33) si respectiv cinci luni. Tabelele specifică si experimentele sexuale; de exemplu, Tabelul 32 vorbeste despre "viteza orgasmului la pre-adolescenti; durata stimulării; observatii cronometrate cu un ceas."
Cum a făcut Kinsey, a instigat sau încurajat asemenea practici? A folosit niste pedofili pentru a obtine datele din Tabelele 30-34? În cartea sa, din postura de reporter la fata locului, Kinsey nu descrie prea clar ce rol a avut el. Oricum, colegul lui Kinsey, C. A. Tripp, a făcut o declaratie edificatoare în timpul unui interviu televizat din 1991:
[Reisman] afirmă că datele proveneau de la pedofili, că el [Kinsey] lucra cu pedofili care fuseseră instruiti să folosească cronometre, să înregistreze date, să desfăsoare analize... Acestia erau observatori instruiti.[8]
Se pun două întrebări: Ce fel de instruire (pregătire) primiseră acesti "observatori instruiti"? Si cine i-a "instruit"? Probabil dr. Tripp sau altii pot răspunde la aceste întrebări. Într-o analiză apărută în 1991 în revista medicală britanică The Lancet se afirmă:
Din punct de vedere stiintific, există dubii serioase legate de esantioanele lui Kinsey si de observatiile imorale, posibil infractionale legate de copii... Kinsey le-a lăsat fostilor săi colegi datoria de a da niste explicatii.[9]
Tripp nu este singurul coleg al lui Kinsey care recunoaste că de fapt Kinsey a folosit niste pedofili pentru studiile privind sexualitatea la copii. Un interviu cu dr. Paul Gebhard, fost presedinte al Institutului Kinsey si co-autor alături de Kinsey, confirmă această realitate:
Întrebare: "Deci acolo erau niste pedofili cu cronometre?"
Dr. Paul Gebhard: "Da, făceau ce le spuneam noi!"

--------------------------------------------------------------------------------
Întrebare: "Si în mod evident, orgasmul a cel putin 188 copii a fost măsurat cu un cronometru, conform..."
Dr. Gebhard: "Da, cu un cronometru. Asa e, îmi amintesc. Nu realizasem că erau atât de multi."

--------------------------------------------------------------------------------
Întrebare: "Aceste experimente ale pedofililor asupra copiilor erau teoretic ilegale."
Dr. Gebhard: "A, da."[10]
Molestarea copiilor în numele stiintei
În Comportamentul sexual al bărbatilor, dr. Kinsey afirma că datele despre cei 317 copii proveneau de la "9 dintre subiectii nostri adulti."[11] Totusi, dr. John Bancroft, actualul director al Institutului Kinsey, infirmă acest lucru. După ce a examinat datele, dr. Bancroft a indicat că datele din Tabelul 31 au provenit de la un singur subiect adult.[12] Există si alte cazuri în care concluziile lui Kinsey legate de date numerice - concluzii cu implicatii importante, în cazul în care sunt adevărate - sunt considerate astăzi ca fiind manipulate sau false.[13,14,15] O analiză a datelor originale si a concluziilor lui Kinsey este asteptată de mult timp.[16,17]
"Observatorii instruiti" ai lui Kinsey îi testau pe bebelusii de 5 luni pentru orgasme repetate, prin:
...proceduri statistice si de studiu empirice... care au condus la... observatii privind activităti sexuale specifice cum ar fi erectie, încordare pelviană si alte câteva caracteristici ale unui orgasm adevărat, pentru lista celor 317 băieti pre-adolescenti care include băieti de la 5 luni până la vârsta adolescentei.[18]
Orgasmul era definit astfel:
Încordare extremă cu convulsii violente: ...ridicare bruscă si zvâcnire a corpului... gâfâieli... înclestare a mâinilor, grimasă, uneori cu limba afară; spasm al întregului corp sau al unor portiuni... miscare violentă a penisului... gemete, icnituri sau plânset violent, uneori cu multe lacrimi (în special la copiii mai mici)... râset isteric, vorbit, reactii sadice sau mazochiste... tremur extrem, ameteală, pierderea culorii si uneori lesin... unii resimt o durere mare si uneori tipă... dacă penisul este numai atins... unii, înainte de producerea orgasmului, tind să se îndepărteze de partener si fac eforturi să evite paroxismul, desi obtin o anumită plăcere din respectiva situatie.[19]
Lester Caplan, de la Consiliul American de Pediatrie, a analizat capitolul 5 din cartea lui Kinsey si a remarcat: "Un om nu poate face aceasta cu atât de multi copii. Acesti copii trebuie tinuti sau legati, altfel nu vor răspunde voluntar"[20] în special dacă totul se înregistrează video.[21]
Experimentele cu copii au fost neobisnuit de lungi. Kinsey afirmă că după două ore "[adultul] oboseste iar calitatea înregistrărilor scade."[22] Totusi, Kinsey vorbeste despre "interviuri" orgasmice de 24 de ore la copii de 4, 10 si 13 ani; de 10 ore la un băiat de patru ani, de opt ore la unul de nouă si unul de 13 si asa mai departe.[24] Interviul cu dr. Gebhard oferă mai multe detalii despre aceste tehnici.[25]
Dr. Kinsey a declarat chiar că unii observatori "au provocat erectii [la copii]...pe perioade de luni sau ani,"[26] dar că echipa lui Kinsey nu i-a intervievat "pe cei psihotici, care aveau o memorie slabă, care aveau halucinatii sau fantezii capabile să afecteze rezultatele."[27]
Ce fel de oameni erau cei din echipa lui Kinsey? Se pune întrebarea: Cine a făcut aceste experimente? Asa cum am arătat, echipa lui Kinsey a inclus si o serie de "observatori instruiti". Iată cuvintele lui Kinsey:
Am obtinut date mai bune de la bărbati adulti care avuseseră contacte sexuale cu băieti mai mici si care, pe baza experientei lor de adult, puteau recunoaste si interpreta reactiile băietilor. Din nefericire... [numai] 9 dintre subiectii nostri adulti au observat un orgasm. Unii dintre acesti adulti sunt persoane instruite, care au tinut jurnale sau alte evidente pe care ni le-au pus la dispozitie... cu referire la 317 pre-adolescenti care au fost fie observati masturbându-se sau... fiind cu alti băieti sau adulti.[28]
Există câteva întrebări grave la care ar trebui să răspundă directorii de la Institutul Kinsey - pentru că modelul lui Kinsey se pare că este cel mai influent model pentru educatia sexuală predată astăzi în scolile americane. Din acest motiv este importantă ancheta propusă de Congresul SUA. Cum a stiut echipa lui Kinsey că un băietel de 11 luni a avut 10 orgasme într-o oră? (Vezi Tabelul din acest articol.) Cum au verificat aceste date? Unde erau părintii copiilor? S-a încercat identificarea copiilor? Cine au fost subiectii din Tabelul 34?[29,30] Cu sigurantă, acestia nu erau copiii prezentati în fotografiile distribuite presei, cum ar fi fetita de aproximativ patru ani care se joacă inocent cu "unchiul Prock".
Mai mult, dr. Gebhard a afirmat într-o scrisoare adresată mie că ei nu au urmărit evoutia ulterioară a acestor copii pentru că era "imposibil sau prea costisitor."[31] Ulterior Gebhard a spus că Kinsey a avut dreptate, unii copii au fost monitorizati si "avem câteva nume" ale copiilor.[32] Totusi, nu avem răspunsul la întrebarea "Unde sunt copiii din Tabelul 34?" Este acum la latitudinea Congresului SUA să afle ce s-a petrecut de fapt la Institutul Kinsey.
H.R. 2749 - Legea Protectiei Copilului si a Eticii în Educatie din 1995 - este o lege menită să stabilească dacă cele două cărti principale ale lui Kinsey referitoare la comportamentul sexual "sunt rezultatul unei fraude sau al unei infractiuni penale." Evident, ar fi util să se strângă toate datele despre activitatea lui Kinsey si a colegilor săi, ca apoi acestea să fie făcute publice într-o manieră responsabilă. Există niste întrebări legate direct sau indirect de H.R. 2749:
Au actionat Kinsey si colegii lui într-o manieră etică atunci când au colectat si publicat date despre subiecti umani, în special copii?
Separat de consideratiile etice, si-au analizat si publicat datele corect din punct de vedere stiintific?
Au fost solicitate, folosite si raportate corect fonduri federale?
Cele trei răspunsuri de mai sus indică o încălcare a legilor federale ale SUA?
Dacă informatiile strânse si publicate de Kinsey se dovedesc a fi eronate sau a fi implicat actiuni penale, care sunt atunci implicatiile asupra utilizării acestor informatii în stiintă, educatie, legislatie si politica publică? În mod specific, în ce măsură ar trebui guvernul federal[33] să finanteze sau să oprească publicarea si folosirea acestor informatii?
Cifrele lui Kinsey privind homosexualitatea
Având în vedere cele de mai sus, este socant că, aproape peste noapte, după lansarea cărtii lui Kinsey (si după o succesiune de întâlniri publice organizate anterior la Institutul Kinsey pentru reporterii favorabili), au răsărit o suită de cărti, articole, filme, stiri, desene animate, emisiuni radio si TV ca parte a unei campanii publicitare menite să institutionalizeze afirmatiile lui Kinsey. Americanii îl credeau "pe cel mai faimos om din ultimii zece ani", în sensul că societătile primitive si permisive din punct de vedere sexual erau mai fericite decât domnul si doamne Jones.
A crede orice lansează pe piată acesti oameni si discipolii lor înseamnă a avea încredere în cei care folosesc un limbaj stiintific pentru a-si urmări interesele personale, criminale si/sau sexuale. Astfel, indiferent de cifrele lansate de Kinsey cu privire la procentul homosexualilor în societate, toate acestea devin automat la fel de false ca si datele despre sexualitatea infantilă.
Kinsey a fost nu numai părintele revolutiei sexuale, după cum s-a exprimat Hugh Hefner (fondatorul revistei Playboy), ci si al revolutiei homosexuale. Harry Hay i-a conferit acest merit atunci când a citit în 1948 că Kinsey a descoperit că 10% dintre bărbati ar fi homosexuali. Urmând aceeasi retetă de succes a miscării pentru drepturile negrilor, Hay, un comunist cu state vechi în activismul social, a declarat că 10% constituie o fortă politică  - o "minoritate sexuală" capabilă să pretindă "drepturi". Având acum în mână datele lui Kinsey, Hay a fondat Societatea Mattachine.
Dar 26% (1.400) dintre subiectii adulti ai lui Kinsey erau deja "infractori sexuali".[34] Pe baza datelor disponibile, alti 25% erau detinuti; altii erau "pesti", "spărgători" si "hoti"; aproximativ 4% erau cocote masculine si borfasi; câteva sute erau activisti homosexuali din diferite baruri pentru homosexuali din întreaga tară.[35] Acest grup de scursori si devianti sociali a devenit reprezentativ pentru echipa lui Kinsey. "Ajutată" de o presă adecvată, lumea a ajuns să creadă ceea ce i se spunea de către cercetătorii nostri de marcă - anume că perversiunile sexuale sunt la ele acasă în America si că educatia sexuală si legile trebuie schimbate pentru a reflecta "realitatea" lui Kinsey.
După lansarea cărtii Kinsey, Sex and Fraud,[36] directorul de atunci al Institutului Kinsey, dr. June Reinisch, a initiat o actiune "CONFIDENTIALĂ", prin care răspândea în masă un material de 87 de pagini continând critici la adresa autoarei Judith Reisman. Una dintre acuzatiile pe care Reinisch voia să le repudieze era aceea că procentul lui Kinsey - 10-47% dintre bărbati sunt homosexuali - fusese în mod fraudulos generalizat la "publicul larg". (Cifrele lui Kinsey despre homosexualitate fuseseră dovedite complet false în 1948 de către Albert Hobbs et al, precum si de alti câtiva cercetători de atunci încoace.) În scrisoarea ei către fostul director al Institutului si co-autor alături de Kinsey, dr. Paul Gebhard, Reinisch nega culpabilitatea echipei lui Kinsey în cazul abuzurilor sexuale asupra copiilor si declara că echipa nu realizase niciodată acele experimente. Reinisch i-a solicitat ajutorul lui Gebhard pentru a o discredita pe Reisman. Ea a scris:
Mai departe, cu privire la esantioane si la generalizarea concluziilor la ansamblul populatiei, în cele două volume Kinsey arată foarte clar la care date si la care grup se referă pentru a-si formula concluziile. El nu a folosit niciodată date de la esantioane speciale, obtinute de la populatii cum ar fi homosexualii sau detinutii, pentru a face generalizări pentru publicul larg.[37]
Din nefericire, dr. Gebhard i-a răspuns lui Reinisch pe 6 decembrie 1990 că se însela si că Kinsey chiar se folosise de "comunitatea homosexualilor", a pedofililor si de detinuti pentru a generaliza la populatia Americii. Gebhard scrie:
În scrisoarea dvs. din 3 decembrie, pe care ati trimis-o mai multor persoane printre care si mie, respingeti afirmatiile lui Judith Reisman referitoare la Kinsey si la Institut. Totusi, mi-e teamă că ultimul paragraf de pe pagina 1 ar putea să vă pună într-o postură dificilă dacă ar fi văzut de Reisman. Astfel, doresc să vă informez pentru a vă lua precautiile necesare. Paragraful se încheie cu afirmatia: "El nu a folosit niciodată date de la esantioane speciale, obtinute de la populatii cum ar fi comunitatea homosexualilor sau detinuti pentru a generaliza la publicul larg." Această afirmatie este incorectă. Kinsey chiar a inclus detinuti în esantionul folosit de el pentru Sexual Behavior in the Human Male...
Cât despre generalizarea la întreaga populatie, în primul său volum Kinsey a făcut o generalizare la întreaga populatie a SUA. Vedeti, de pildă, tabelele de la pagina 188 si 220 unde face extrapolări evidente la Statele Unite...
Îmi pare rău, dar nici dvs. si nici personalul dvs. nu păreti familiarizati cu prima carte a lui Kinsey si nici cu The Kinsey Data, dat fiind că faceti această afirmatie eronată în scrisoarea dvs.[38]
Concluzie
Kinsey este un exemplu elocvent în care orientarea personală a influentat stiinta si morala în societate. Ce motive ar fi putut conduce la fraudarea datelor si la a afirma că jumătate dintre bărbatii americani ar fi homosexuali? Probabil propriile dorinte ale lui Kinsey, pe care el le-a cuantificat pentru a plăsmui o "realitate" după propriile lui vise. A fost oare Kinsey un homosexual sau un pedofil ascuns?
În trecut, frauda stiintifică era justificată prin motive economice si politice, însă la Kinsey, nu cumva "stiinta" sa era un produs al moralitătii si al înclinatiilor sale sexuale? Dacă asa stau lucrurile, cu sigurantă nu a fost el ultimul. În ultimii ani, lumea a văzut si alti "oameni de stiintă" (Hamer, LeVay, Pillard et al) ale căror realizări nu prezintă nici urmă de obiectivitate si care par mai degrabă să-si justifice comportamentul prin "studiile" lansate pe piată. Dacă acesti cercetători ar fi lansat concluzii despre libelule, despre faună sau despre asteroizi, atunci nu ar fi fost nici un motiv de îngrijorare; totusi, frauda stă în faptul că, într-o societate în care stiinta este religia preferată (o religie în care nu există păcat) iar oamenii de stiintă sunt preoti - cuvintele acestor oameni sunt o adevărată Evanghelie (indiferent de ce bază au, dacă au) în domenii atât de importante cum este sexualitatea. Din nefericire, lumea stiintifică si Occidentul în general au înghitit gălusca lui Kinsey.
Indiferent de orientarea sexuală a lui Kinsey, cercetătorii si profanii trebuie să stie că el a realizat un studiu de neconceput referitor la sexualitatea copiilor. Datele Institutului Kinsey referitoare la orgasmul la copii sunt, în cel mai bun caz, o inventie sau, în cel mai rău caz, rezultatul molestării unor copii. În ambele cazuri, Institutul Kinsey se face vinovat de activitate penală iar constatările lor sunt suspecte si înselătoare. De asemenea, lucrurile trebuie reevaluate pentru că Kinsey a deturnat un întreg domeniu stiintific pentru aproape jumătate de secol, lăsând în urmă un prejudiciu de nedescris pentru familii, relatiile umane si sufletul omului.
Controlul informatiilor despre sexualitate s-a aflat prea mult timp în mâna celor ca Kinsey - cercetători imorali, oameni fără constiintă sau onoare, care au născut un bastard de revolutie sexuală. În aceste conditii, nu ar trebui să fie nici o surpriză pentru cei din campusurile universitare si din sălile de tribunal că poporul american l-a urmat pe Kinsey si pe discipolii acestuia, cu totii devenind rigizi la ideea de constiintă si onoare. Este evident că agresiunile sexuale si hedonismul au cale mai liberă în societatea noastră de după Kinsey decât înainte.
Indiferent de înclinatiile si motivatiile sexuale ale lui Kinsey, după al doilea război mondial Kinsey a început să actioneze la unison cu o serie întreagă de educatori, juristi si specialisti revizionisti, care au stabilit împreună cu sponsorii lor care trebuie să fie calea de urmat de către America, prin intermediul sistemului educational (viitorul) si al celui juridic (standardul de judecată). Anterior rapoartelor Kinsey, legislatia americană incrimina sodomia, adulterul, desfrâul si faptele similare, iar cei care le săvârseau erau declarati indezirabili. După Kinsey, fapte care erau înainte infractiuni au început să devină acceptabile, alături de cei ce le înfăptuiau. Noul sistem legislativ l-a folosit pe Kinsey ca autoritate stiintifică supremă si astfel a îndreptat America într-o directie descendentă, astăzi fiind promovată o întreagă panoplie de deviatii sexuale specifice trecutului primitiv al omenirii.
În transformările care au urmat războiului, Kinsey a remodelat felul în care lumea privea sexualitatea si a separat sexualitatea de functia ei procreatională, formulând o nouă sexualitate liberă, egocentrică si recreatională.
Kinsey trăieste si domneste astăzi în sălile de clasă din aproape întreaga lume. Cele Zece Porunci au fost date afară din scoli pentru a se face loc proiectului "unu din zece" al lui Kinsey, iar "prima nocte" - obiceiul medieval prin care un lord local altera inocenta, modestia si virtutea unei tinere (obicei redat în filmul Braveheart) este astăzi o practică larg acceptată în micul nostru sat planetar.
Se poate spune că Kinsey si-a vândut sufletul pentru a-si câstiga un loc în istorie, însă a venit vremea ca sufletul Americii să fie luat înapoi de la cei care, prin intermediul unei stiinte frauduloase si criminale, l-au condus în minciună. S-au împlinit cincizeci de ani de când Kinsey si-a împrăstiat otrava asupra întregii lumi. Să dăm perdeaua la o parte si să evaluăm cum trebuie întreaga activitate a lui Kinsey.
Note de subsol
[1]The Institute For Media Education, Box 7404, Arlington, Virginia, 22207.
[2]Editorial din revista Science, 9 ianuarie 1987.
[3]Vezi Long Road to Freedom: The Advocate History of the Gay and Lesbian Movement, ed. Mark Thompson, Stonewall Inn Edition, New York: St. Martin's Press, 1994, pag. 22, 59-60, 102, 164.
[4]The Lancet (aprilie 1971), preluat din raportul Departamentului de Sănătate si Servicii pentru Populatie "Protectia subiectilor umani", FR 52880, 23 noiembrie 1982.
[5]Frank Kofsky, Harry S. Truman and the War Scare of 1948, New York: St. Maritn's Press (1995), p. xvii.
[6]Ibid., pag. xix.
[7]Paginile principale din volumul din 1948 al lui Kinsey - Male, pag. 157-192, "Early Sexual Growth and Activity."
[8]"The Donahue Show", înregistrare, 5 decembrie 1990.
[9]The Lancet, 2 martie 1991, pag. 547.
[10]Discutie telefonică înregistrată între J. Gordon Muir, editor al cărtii Kinsey, Sex and Fraud, si Paul Gebhard în data de 2 noiembrie 1992.
[11]Volumul Male, pag. 177: Cei nouă bărbati "au observat asemenea orgasm. Unii dintre acesti adulti sunt persoane instruite, care au tinut jurnale sau alte evidente pe care ni le-au pus ulterior la dispozitie; si de la ei avem informatiile despre cei 317 pre-adolescenti care au practicat fie masturbare, fie au fost urmăriti în contact cu alti băieti sau adulti." The Washington Post (8 decembrie 1995, pag. F1, F4) îl citează pe dr. Bancroft: "Kinsey dă impresia că datele au provenit de la trei sau patru bărbati, dar era doar unul." El speculează că Kinsey "a actionat asa pentru că se temea de reactia publicului la aflarea vestii că datele cu care lucra el proveneau de la un infractor sexual." În alt loc Bancroft este citat afirmând "Am studiat datele pe care se bazează aceste tabele si sunt aproape sigur că datele pentru toti cei 317 copii provin de la un singur adult..." (19 septembrie 1995, Indianapolis Star, A1, A4), etc.
[12]The Indianapolis Star, 19 septembrie 1995, pag. 4, col. 1, "un cercetător mai în vârstă."
[13]Practici cum ar fi "fortarea" unor răspunsuri corecte din partea subiectilor si sugerarea ideii că investigatorii ar putea găsi un mijloc pentru a trata datele în caz că sunt nemultumiti de răspunsuri, nu au nimic de-a face cu stiinta adevărată, volumul Male, Op. cit., pag. 55.
[14]Ibid., pag. 58.
[15 ]Pomeroy, Wardell, Dr. Kinsey and The Institute For Sex Research. Harper & Row, New York (1972), pag. 208-209. "Până în 1946, el, Gebhard si cu mine intervievasem cam 1.400 de detinuti (infractori sexuali) din mai multe închisori din vreo zece state." (La această pagină Pomeroy remarcă explicatia lui Kinsey că toti bărbatii americani sunt niste infractori sexuali virtuali, prin lege, si de aici nevoie de a abroga legislatia referitoare la infractiunile sexuale). Datele lui Kinsey includeau devianti sexuali si detinuti, prezentati ca reprezentând americanul de rând. Fosta directoare a Institutului Kinsey, dr. June Reinisch scrie că Kinsey "nu a folosit niciodată date de la esantioane speciale obtinute de la populatii cum ar fi comunitatea homosexualilor sau detinuti, pentru a generaliza la publicul larg" iar dr. Gebhard i-a răspuns "Mi-e teamă că ultimul paragraf de pe pagina 1 ar putea să vă pună într-o postură dificilă dacă ar fi văzut de Reisman... Kinsey chiar a inclus detinuti în esantionul folosit de el pentru Sexual Behavior in the Human Male."
[16]Vezi Maslow si Sakoda, "Volunteer Error in the Kinsey Study," Journal of Abnormal and Social Psychology, 47, 1952 (pag. 259- 262).
[17]Scriind în Our Sexuality, (editia a 2-a), Menlo Park, California: The Benjamin/Cummings Publishing Co. sexologists, Crooks & Baur, oferă o opinie sexologică asupra termenului "observare directă": O a treia metodă pentru studierea comportamentului sexual este observarea directă. [subliniat în original.] Acest tip de cercetare variază ca formă si detalii, mergând de la studii de laborator care observă si înregistrează răspunsurile sexuale, la observarea participantului în timpul unor activităti sexuale ale acestuia alături de cercetător" (pag. 64).
[18]Kinsey, volumul Male, pag. 181.
[19]Ibid., pag. 160-161.
[20]Scrisoare către Judith Reisman de la Lester Caplan (Baltimore, Maryland), diplomat, Comitetul American de Pediatrie, privind datele despre copii.
[21]Vezi proba E, scrisoarea lui Pomeroy către Reisman, par. 2: "Unele dintre aceste surse s-au adăugat la înregistrările lor scrise, verbale si, în unele cazuri, video." Institutul Kinsey este vizat pentru că detine o selectie de filme si fotografii cu pornografie infantilă.
[22]Kinsey, volumul Male, pag. 181.
[23]Ibid., pag. 180.
[24]"A fost Kinsey un impostor si un pervers?," The Village Voice, 11 decembrie 1990, p. 41.
[25]Op. cit. fn #9.
[26]Kinsey, volumul Male, pag. 177. Mai mult, asa cum arată Lewis Terman în materialul său despre Kinsey: "Autorul prezintă (pag. 39) "câteva sute" de persoane care reprezentau "grupuri infractionale: cocote masculine, prostituate, contrabandisti, pesti, detinuti, hoti si spărgători. La rândul lor, acestia au adus cu ei pentru studiu altii de teapa lor, dar nu ni se spune cât de multi. Terman remarcă si că subiectii de studiu proveneau printre altele de la "o scoală de stat pentru handicapati mintal, două cămine de copii si două case pentru mamele singure... plus "peste 1.200 de indivizi condamnati pentru agresiuni sexuale" (Lewis Terman, Sexual Behavior in American Society: An Appraisal of the First Two Kinsey Reports, NYC: W.W. Norton & Co., 1955, pag. 447).
[27]Ibid., pag. 37.
[28]Ibid., pG. 177. Sublinerea autoarei.
[29]După ce am pus aceste întrebări în 1981, Institutul Kinsey a lansat o campanie de 12 ani pentru a-mi boicota cercetările. Au trimis peste tot un material de 87 de pagini cu titlul "confidential".
[30]Dincolo de Kinsey, Sex and Fraud (1990), recentul documentar The Children of Table 34 (Copiii din Tabelul 34) narat de Ephrem Zimbalist Jr. este un instrument foarte important pentru a întelege felul în care au fost folosite datele lui Kinsey pentru a-i minti pe americani. Filmul prezintă istoria fraudei lui Kinsey si îl indică pe Kinsey ca părinte al activismului homosexual si al educatiei sexuale din scolile de astăzi.
[31]Scrisoare lui Gebhard către mine, 11 martie 1981.
[32]În volumul Male, Kinsey descrie traumele copiilor (pe care le interpreta ca fiind orgasme), pretinzând că ar avea date si despre "un procent redus de băieti mai mari si adulti care au aceste reactii si ulterior, de-a lungul vietii," pag. 161. Gebhard spune si că ei au nume, Op. cit. fn #9.
[33]În majoritatea comunicatelor lor de presă recente, Indiana University neagă că ar fi primit fonduri federale care au fost folosite pentru subventionarea lui Kinsey. Totusi, pe lângă alte subventii, în 1937 Institutul National pentru Sănătate Mintală a acordat aproximativ 50.000 de dolari pe an timp de trei ani Institutului Kinsey, câtiva ani înainte de finalizarea studiului acestuia despre sexualitate. Mai mult, mai multe milioane de dolari provenind de la institutii scutite de impozite au fost directionate către cercetările lui Kinsey, în timp ce alte milioane de fonduri statale si federale continuă să fie îndreptate către Institutul Kinsey.
"În 1957, sub conducerea lui Gebhard, s-au identificat noi surse de finantare federală si privată... În anii 1970, cu finantarea de la Institutul National de Sănătate Mintală, Institutul Kinsey si-a putut crea un serviciu de informatii," Raportul SIECUS, Septembrie 1985, 6-7.
În brosura oficială, Institute for Sex Research, Indiana University (1970) se afirmă: "Vestile despre eforturile lui Kinsey a ajuns la Comitetul National pentru Cercetarea Sexualitătii atunci când el a solicitat o finantare... la sfârsitul anilor 1940 [si a primit] 1.600 de dolari, fonduri furnizate de Divizia Medicală a Fundatiei Rockefeller.... a crescut la 7.500 dolari.... în 1946 a ajuns la 35.000 dolari... Institutul National pentru Sănătate Mintală a acordat Institutului primul dintr-o serie de granturi destinate să continue în timp si să constituie un sprijin financiar major pentru cercetările Institutului. Un tribunal districtual a decis că Institutul poate să importe în scopuri stiintifice orice fel de materiale erotice si a permis ca aceste materiale să fie trimise prin postă... un moment de răscruce pentru relatiile dintre stiintă si lege." pag. 3, 6.
[34]Wardell Pomeroy, Dr. Kinsey and the Institute for Sex Research, New York: Harper and Row (1972), pag. 208.
[35]Ibid. Vezi si biografia de la BBC a lui Kinsey din 7 august 1996.
[36]Judith Reisman, Kinsey, Sex and Fraud (Lafayette, Louisiana: Huntington House, 1990). Revista medicală britanică, The Lancet, afirmă: "În Kinsey Sex and Fraud, dr. Judith Reisman si colegii ei dărâmă fundatia celor două rapoarte [Kinsey]."
[37]Scrisoare către Paul Gebhard, 3 decembrie 1990.
[38]Scrisoare către Paul Gebhard, 6 decembrie 1990. Ambele scrisori sunt probe oficiale în instantă.
Sursa: http://www.leaderu.com/
Dacă ati găsit această pagină pe internet, apăsati aici pentru a accesa site-ul de bază