Declaraţia Universală a Drepturilor Omului în Islam,19 septembrie 1981)
În numele lui Allah Cel Milostiv, Îndurător
Preambul
Acum 14 secole, Islamul a legiferat cuprinzător şi întemeiat "drepturile omului". Pentru protecţia lor, el le-a înzestrat cu garanţii suficiente. Islamul şi-a intruchipat societatea după reguli şi principii fundamentale care să sprijine şi să consolideze aceste drepturi. Islamul este ultimul dintre mesajele Cerului, pe care Domnul Lumii le-a împartaşit trimişilor săi - Slăvit fie Numele Lor! -, ca ei să le dea mai departe oamenilor sub forma unor drepturi şi îndemnuri, care să facă viaţa mai buna şi mai demnă, în semnul justiţiei, carităţii, dreptăţii şi mântuirii.
De aceea, musulmanii au considerat că le revine obligaţia să cheme lumea la Islam (da'wa), întru ascultarea celor lăsate de Domnul lor: »Să se faca din voi o comunitate (de oameni) care să cheme la tot ceea ce este bun, să porunceasca ceea ce este drept şi să opreasca de la ceea ce este nedrept!« (Coran 3, 104), iar îndeplinind drepturile omenirii, ei vor contribui la izbăvirea lumii de toate nenorocirile care i-au năpădit şi vor elibera popoarele de toate plăgile de pe urma cărora tot plâng.
Noi, musulmanii din toate popoarele şi ţările
- slăvindu-l umil pe Dumnezeul cel unic şi atotputernic;
- crezând cu tărie că El este Stăpânul Lumii de Aici şi a celei de Apoi; că ne vom întoarce la El în ceasul de pe urmă; că doar El singur poate duce omul pe calea bună şi dreaptă, considerându-l înlocuitorul Său de pe Pământ şi dându-i întreaga lume să-i stea la dispoziţie;
- crezând cu tărie în singura şi adevărata Religie, adusă nouă de trimişii Domnului nostru, care au pus fiecare câte o piatră întru înălţarea acestei Religii şi ridicând-o atât de sus încât însuşi Domnul Dumnezeu a desăvârşit-o prin Mohamed (Domnul să-L binecuvânteze şi să-L mântuiască!), care a spus: »Eu sunt ultima piatră şi sigiliul Profeţilor« (hadît după al-Buhârî şi Muslim);
- recunoscând fără nici o îndoială faptul că raţiunea omenească nu este capabilă să aleagă, fără conducerea şi revelaţia Divină, cel mai bun drum în viaţă; aşa cum bine vedem noi astăzi - în lumina nobilei noastre Cărţi - situaţia oamenilor în această existenţă şi scopului şi înţelepciunii pentru care a fost el creat;
- ştiind că Creatorul i-a dat în egală măsură demnitate, onoare şi l-a iubit mai mult decât pe toate celelalte creaturi ale sale;
- ştiind că Domnul, că mare este el şi sublim, l-a lăsat să poată face atâta bine;
- înţelegând care este adevărata comunitate a musulmanilor (umma), care reprezintă totalitatea tuturor musulmanilor, din orice ţară sau popor ar proveni ei;
- înţelegând problemele şi păcatele pe care lumea trebuie astăzi să le îndure;
- dorind să răspundem responsabilităţilor pe care le avem faţă de societatea umană, a cărei membri suntem;
- dorind să răspândim mai departe mesajul pe care ni l-a încredinţat Islamul pentru a face viaţa mai bună,
- o viaţă care să se sprijine pe virtuţi şi nu pe opresiune, pe coeziune şi nu pe indiferenţă şi pe fraternitate şi nu pe ură,
- o viaţă în care să domnească coeziunea şi mântuirea în loc de conflicte şi războaie;
- o viaţă în care omul să adopte principii mai bune precum libertatea, egalitatea, fraternitatea, onoarea şi demnitatea, în loc să se lase îngenuncheat de servitute, de discriminarea de rasă şi de clasă, de oprimare şi înjosire;
- numai aşa îşi va putea îndeplini omul adevărata lui misiune: slăvirea Creatorului său sublim;
- o viaţă care îl lasă pe om să se bucure de lucrurile bune lăsate de Creatorul său şi în care el poate face fapte bune în folosul umanităţii, care este pentru el ca o familie mai mare, de care îl leagă originile comune şi care justifică astfel înrudirea tuturor oamenilor de pe Pământ;
- considerând toate acestea
- noi, musulmanii, purtători de drapel la chemarea (da'wa) oamenilor la Dumnezeu, proclamăm acum, în secolul al XV-lea al hegira, în numele Islamului, această Declaraţie a Drepturilor Omului, care se sprijină din nobilul Coran şi din Sunna cea pură a Profetului.
Aceste drepturi sunt, aşa cum sunt înscrise aici, eterne. Nimic nu poate fi şters, modificat sau scos în afara legii.
Aceste drepturi au fost lăsate de Creator - slăvit fie numele Lui! Nici un om, fie el cât de puternic, nu are dreptul să le încalce. Ele sunt inalienabile şi nimeni, nici oameni, nici instituţii, nu poate hotărî să nu le respecte. Garantarea acestor drepturi reprezintă calea cea dreaptă în vederea constituirii unei societăţi islamice adevărate:
1. O societate în care toţi oamenii sunt egali şi în care nu există privilegii sau discriminări în funcţie de origini, rasă, sex, culoare, limbă sau religie.
2. O societate în care egalitatea constituie fundamentul tuturor drepturilor şi obligaţiilor, o egalitate care provine din originile comune ale omenirii: »O, voi, oamenilor! Noi v-am făcut dintr-un bărbat şi o muiere« (Coran 49,13), şi din marea onoare, pe care Creatorul - căci sublim este El şi mare - le-a făcut-o oamenilor: »Şi Noi a făcut cinste fiilor lui Adam şi i-am purtat pe uscat şi pe mare şi i-am înzestrat cu bunătăţi şi i-am ales cu tot dinadinsul, înaintea multor făpturi ale Noastre« (Coran 17, 70).
3. O societate în care libertatea omului, cu care el s-a născut, să fie sensul vieţii sale, el realizându-se prin protejarea ei, sigur în faţa oprimărilor, constrângerulor, umilinţelor şi sclaviei.
4. O societate care vede familia ca celulă de bază a societăţii, care o îmbrăţişează pe aceasta protector onorând-o şi îi oferă toate condiţiile pentru a fi stabilă şi a rămâne mereu importantă.
5. O societate în care suveranii şi supuşii sunt egali, fără privilegii şi fără discriminări, în faţa šarî’a Creatorului nostru - Lăudat fie El!
6. O societate în care puterea este dată stăpânitorilor pentru a realiza ţelurile prevăzute de šarî’a aşa cum le-a lăsat ea.
7. O societate în care toţi oamenii să fie convinşi că doar Domnul este stăpânul întregului univers şi că toate lucrurile din acest univers se supun creaţiei lui Dumnezeu, aşa cum a lăsat el în marea Lui bunătate, nimeni neavând drepturi mai mari decât alţii. Este dreptul tuturor oamenilor să aibă o parte din aceast dar Divin: »Şi El v-a dat în stăpânire toate cele ce sunt în ceruri şi pe pământ, toate sunt de la El« (Coran 45, 13).
8. O societate în care deciziile politice din Umma sunt luate prin consfătuire (šûrâ), şi în care există puteri care aplică şi execută aceste decizii politice: »care [săvârşesc]afacerile cu sfat întreolaltă« (Coran 42, 38).
9. O societate în care toţi oamenii dispun de aceleaşi şanse, pentru ca fiecare să poată prelua o parte din răspundere, conform capacităţilor şi înzestrărilor sale. În această lume, el este tras la răspundere de Umma, iar Dincolo, de Creatorul său: »Fiecare dintre voi este un păstor care răspunde de turma lui« (hadît după al-Buhârî, Muslim, Abû Dâ’ûd, Tirmidî şi Nasâ’î).
10. O societate în care suveranii şi supuşii sunt egali în faţa justiţiei.
11. O societate în care fiecare om reprezintă conştiinţa societăţii din care face parte. El are dreptul (hisba) să acuze orice om care încalcă drepturile societăţii. El mai are şi dreptul să ceară sprijinul semenilor săi, care trebuie să îi stea aproape şi să nu îl abandoneze atunci când acesta are cea mai mare nevoie de ei.
12. O societate care respinge toate formele de tiranie şi care garantează tuturor oamenilor siguranţă, libertate, demnitate şi dreptate, păstrând drepturile lăsate de šarî’a lui Dumnezeu pentru oameni şi veghiind ca acestea să fie respectate.
Acele drepturi, anunţate lumii
»Această Declaraţie«
În numele lui Allah Cel Milostiv, Îndurător
Drepturile Omului în Islam
Articolul
Dreptul la viaţă
a) Viaţa omului este sfântă. Nimeni nu are dreptul să atenteze la ea: »Cel ce omoară un suflet, nu (ca răsplată) pentru un alt suflet, sau pentru că face stricăciuni pe pământ, este aşa ca şi când ar fi omorât toţi oamenii, şi cel care susţine în viaţă un suflet e ca şi când ar susţine în viaţă toţi oamenii« (Coran 5, 32).
Această sfinţenie nu poate fi lezată decât de šarî’a şi de procedurile prevăzute de ea.
b) Fiinţarea materială şi imaterială a omului este protejată; šarî’a îl păzeşte pe om atât cât trăieşte, dar şi după moartea sa. Omul trebuie să-şi îngrijească şi să-şi onoreze trupul muritor: »Când unul din voi îşi înveleşte în giulgiu pe fratele lui, el trebuie să facă acest lucru cum se cuvine« (hadît după Muslim, Abû Dâ'ûd, Tirmidî şi Nasâ'î). Faptele sale rele şi greşelile lui trebuie să fie acoperite; »Nu ocărâţi morţii, ei vor fi ajuns deja în locul pe care singuri şi l-au pregătit« (hadît după Buhârî).
Articolul
Dreptul la libertate
a) Libertatea omului este, la fel ca şi viaţa lui, sfântă. Ea este cea dintâi trăsătură naturală cu care se naşte omul: »Nimeni nu se naşte altfel decât îi este firea« (după Abû Bakr şi 'Umar).
Această trăsătură firească îl însoţeşte permanent pe om şi este inalienabilă. Nimeni nu o poate leza: »Chiar dacă faceţi din oameni sclavi, mamele lor tot i-au născut liberi« (după 'Umar). Trebuie create garanţii suficiente pentru protejarea libertăţii oamenilor. Doar prin šarî’a şi procedurile ei libertăţile pot fi limitate.
b) Nici un popor nu poate ataca libertatea unui altui popor. Poporul agresat poate să se apere în faţa acestui atac şi să încerce să-şi redobândească libertatea prin orice mijloace: »Şi celora ce se răzbună pentru nedreptate, împotriva lor nu este drum« (Coran 42, 41). Comunitatea internaţională trebuie să ajute toate popoarele care luptă pentru libertatea lor. Musulmani sunt obligaţi să facă acest lucru, fără să trebuiască să primească o permisiune (prealabilă): »Acelora le ajută care dacă le-am dat noi locuri în ţară, îşi împlinesc rugăciunea şi rostesc milostenii şi poruncesc ce e drept şi opresc ce e strâmb« (Coran 22, 41).
Articolul
Dreptul la egalitate
a) Toţi oamenii sunt egali în faţa šarî’a: »Arabii nu sunt cu nimic mai buni decât ne-arabii, ne-arabii, nici ei mai buni decât arabii, cei cu pielea colorată nu sunt mai buni decât cei cu pielea albă şi nici viceversa, decât prin pioşenie« (spuse Profetul). Nici la aplicarea šarî’a nu este favorizat nimeni: »Şi dacă ar fura Fâtima, fiica lui Mohamed, şi tot i-ar fi tăiată mâna.« (hadît după Buhârî, Muslim, Abû Dâ'ûd, Tirmidî und Nasâ'î); despre protecţia pe care o oferă šarî’a: »Cel mai slab dintre voi este pentru mine cel mai puternic atunci când îi fac dreptate, iar cel mai puternic devine cel mai slab atunci când îi iau drepturile« (afirmaţie a califului Abû Bakr cu ocazia înscăunării).
b) Toţi oamenii au aceeaşi valoare umană: »Sunteţi cu toţii de la Adam, iar Adam este din praf« (afirmaţia Profetului la plecarea în pelerinaj). Ei se deosebesc prin fapte: »Şi pentru toţi sunt trepte pentru faptele lor« (Coran 46,19). Nici un om nu trebuie să fie expus la pericole mai multe decât alţi oameni: »Sângele tuturor musulmanilor are aceeaşi culoare« (Ahmed). Orice gândire, lege sau stare care permite contruirea unor deosebiri pe bază de rasă, culoare, limbă sau religie, este o împiedicare directă a acestui principiu universal islamic.
c) Toţi oamenii pot dispune în mod egal de folosirea resurselor materiale ale societăţii, şi de obţinerea unui loc de muncă. »plimbaţi-vă pe tărâmurile sale (ale pământului) şi mâncaţi din înzestrarea lui!« (Coran 67,15). Nu sunt permise deosebirile între persoane atunci când sunt plătiţi pentru munca prestată, mai ales atunci când străduinţele şi munca sunt de aceeaşi natură şi dimensiuni: »Şi cel ce a făcut bine, cât un fir de colb, va vedea-o. Şi cel ce a făcut rău, cât un fir de colb, va vedea-o« (Coran 99,7-8).
Articolul
Dreptul la justiţie
a) Toţi oamenii au dreptul să se adreseze šarî’a şi să fie judecaţi numai pe baza ei: »Şi dacă vă certaţi pentru ceva, aduceţi aceasta înaintea lui Dumnezeu şi a trimisului« (Coran 4, 59). »judecă asupra lor după ceea ce a trimis Dumnezeu şi nu urma poftelor lor!« (Coran 5,49).
b) Este dreptul tuturor să se apere în faţa nedreptăţilor: »Nu-i place lui Dumnezeu vorba rea în obşte, doar dacă a păţit cineva nedreptate« (Coran 4, 148). Toţi oamenii au obligaţia să-şi apere semenii pe cât pot în faţa nedreptăţilor: »Omul să-l ajute pe cei ce-i fac lucruri nedrepte şi pe cei care suferă de pe urma lor: dacă aceştia fac lucruri nedrepte, pune-te în calea lor, dacă suferă de pe urma lor, ajută-i« (după Abû Bakr şi 'Umar şi Tirmidî). Este dreptul tuturor oamenilor să se adreseze autorităţilor legale care să îl apere şi să îi facă dreptate, să îl apere în faţa stricăciunilor şi nedreptăţilor. Stăpânitorul musulman trebuie să construiască această autoritate şi să îi dea garanţii care să o facă independentă: »Pentru că imamuk este un scut, în spatele lui se duc luptele şi în el se găseşte scăparea« (după Abû Bakr şi 'Umar).
c) Este dreptul şi obligaţia tuturor să apere drepturile celorlalţi oameni sau dreptul comunităţii ca »hisba«: »Să vă spun cine face cel mai bun martor? Acela, care vine să depună mărturie înainte să fie întrebat« (hadît după Muslim, Abû Dâ'ûd, Tirmidî şi Nasâ'î) (El îşi exercită hisba de bunăvoie, fără să-l silească cineva).
d) Dreptul tuturor oamenilor de a se apăra nu poate fi luat în nici o condiţie: »Posesorul unui drept are voie să vorbească« (hadît după Muslim, Abû Dâ'ûd, Tirmidî, Nasâ'î şi Buhârî). »Dacă în faţa ta stau două părţi adverse, tu trebuie să hotărăşti doar după ce le-ai ascultat pe amândouă, pentru că doar aşa poţi să fii sigur de hotărârea ta« (hadît după Abû Dâ'ûd şi Tirmidî).
e) Nimeni nu poate sili un musulma să asculte de un ordin care vine împotriva šarî’a. Musulmanul trebuie să spună nu celor care îi ordonă să comită un păcat, indiferent cine este cel care dă acest ordin: »Dacă ordinul duce la păcat, tu nu trebuie să asculţi« (hadît după Buhârî, Muslim, Abû Dâ’ûd, Tirmidî şi Nasâ’î).
Articolul
Dreptul la un proces drept
a) Prezumţia de nevinovăţie primează: »Toţi cei din comunitatea mea sunt nevinovaţi, în afară de cei care îşi declară vina în mod deschis« (după Abû Bakr şi 'Umar). Acest principiu rămâne valabil indiferent de acuzele ce se aduc unei persoane, atâta vreme cât o judecată dreaptă nu a declarat-o vinovată.
b) Numai prevederile legale pot pedepsi un om: »Şi noi nu pedepsim înainte de ce am trimis un sol« (Coran 17, 15). Nici un musulman nu poate apela la scuza necunoaşterii celor ce trebuie cunoscute în mod obligatoriu prin religie, necunoaşterea sa, dacă este dovedită, va fi considerată o eroare de judecată, şi nu va suferi decât pedepsele hudûd: »Şi nu vă este păcat dacă greşiţi întru acesta doar dacă o fac aceasta inimile voastre cu tot dinadinsul« (Coran 33, 5).
c) Nimeni nu va putea fi condamnat şi pedepsit prin lege pentru fapte penale, cu excepţia cazului în care o curte cu competenţe depline a dovedit că el le-a înfăptuit: »O, voi, ce faceţi, dacă vine la voi un netrebnic cu o veste« (Coran 49, 6).
d) În nici un caz nu este permisă depăşirea unei pedepse prevăzute de šarî’a: »Acestea sunt poruncile lui Dumnezeu. Deci nu le călcaţi!« (Coran 2, 229). Unul din principiile šarî’a este că circumstanţele în care a fost comisă o faptă penală trebuie luate în considerare pentru a evita aplicarea pedepselor hudûd: »Dacă puteţi, nu folosiţi pedepsele hudûd pe musulmani, şi dacă există o cale de a le evita, alegeţi-o« (hadît după al-Baihaqî şi al-Hâkim).
e) Nimeni nu va fi pedepsit pentru păcatele săvârşite de alţii: »Şi nimeni nu va purta povara altuia« (Coran 17, 15). Fiecare om este responsabil de propriile-i fapte: »Fiecare este chezaş pentru lucrul ce şi l-a agonisit« (Coran 52, 21). În nici un caz responsabilitatea nu va fi extinsă asupra membrilor familiei lui, a rudelor sau prietenilor: »Doamne fereşte, ca să prindem pe altul decât pe acela la care am aflat lucrul nostru; de altfel am fi nelegiuiţi« (Coran 12, 79).
Articolul
Dreptul la protecţie faţă de abuzurile de putere
Toţi oamenii au dreptul să fie protejaţi de gesturile samavolnice ale autorităţilor. Nimănui nu îi este permis să ceară unui om explicaţii pentru faptele sau atitudinile sale sau să ridice acuze la adresa acestuia, cu excepţia cazurilor în care există indicii susţinute care dovedesc implicarea omului în faptele ce i se reproşează: »Şi cei care îi scârbesc pe cei credincioşi şi pe cele credincioase, fără să o fi agonisit ei, aceia au să poarte vina de ponegrire şi păcat răsvădit« (Coran 33, 58).
Articolul
Dreptul de protecţie faţă de torturi
a) Torturarea răufăcătorilor sau, mai rău, a acuzaţilor, nu este permisă: »Cei care chinuie oamenii din lume îl chinuie pe Dumnezeu« (hadît după Buhârî, Muslim, Abû Dâ’ûd, Tirmidî şi Nasâ’î). La fel de interzise sunt şi încercările de a face pe cineva să recunoască o faptă penală de care nu se face vinovat. Toate declaraţiile obţinute prin intermediul constrângerilor sunt nule: »Dumnezeu mi-a eliberat comunitatea de eroare, uitare şi de toate cele ce îi repugnă« (hadît după Ibn Mâga).
b) Indiferent de fapta comisă sau de pedeapsa prevăzută de lege, demnitatea umană şi onoarea unei persoane trebuie să rămână neatinse.
Articolul
Dreptul la protejare a onoarei şi al bunului renume
Onoarea şi bunul renume al unei persoane nu pot fi atinse. Nu este permisă lezarea acestora: »Sângele vostru, bunurile voastre şi onoarea voastră nu pot fi atinse« (afirmaţia Profetului la plecarea în pelerinaj la Mekka). Este interzisă dezvoluirea punctelor slabe ale unei persoane şi denigrarea personalităţii şi fiinţei sale morale: »Şi nu vă puneţi la iscoadă şi nimenea să nu clevetească pe altul« (Coran 49,12); »Şi nu vă defăimaţi întreolaltă şi nu vă batjocoriţi cu porecle« (Coran 49, 11).
Articolul
Dreptul la adăpost
a) Este dreptul tuturor musulmanilor oprimaţi şi trataţi nedrept să se refugieze în acele regiuni din Islam (dâr al-islâm), unde se află în siguranţă. Acesta este un drept garantat de Islam tuturor persoanelor oprimate, indiferent de cetăţenie, religie sau culoare. Islamul impune musulmanilor obligaţia de a pune aceşti refugiaţi la adăpost sigur atunci când îi cer ajutorul: »Şi dacă unul dintre idolatri te roagă pentru scut, dă-i scut, până ce aude cuvântul lui Dumnezeu, apoi lasă-l să ajungă la locul său de adăpost« (Coran 9, 6).
b) Casa Domnului, Ka'ba de la Mekka, este un adăpost sigur pentru toţi şi care nu respinge nici un musulman: »cine intră ea este scutit« (Coran 3, 97); »Şi când am făcut noi o casă (Ka'ba) de adunare şi adăpost« (Coran 2, 125). »deopotrivă pentru cel băştinaş, cât şi pentru cel străin« (Coran 22,25).
Articolul
Drepturile minorităţilor
a) Situaţia religioasă a minorităţilor este stabilită pe baza principiului universal din Coran: »Nu este silă la credinţă« (Coran 2, 256).
b) Situaţia civilă şi legală a minorităţilor este înscrisă în šarî’a Islamului, atunci când acestea ni se adresează în caz de proces. Dacă nu se adresează nouă în caz de proces, atunci se vor aplica legile lor, atâta vreme cât ele au pentru ei origini divine.
Articolul
Dreptul la participare la viaţa publică
a) Este dreptul tuturor oamenilor din Umma, să se intereseze de ceea ce se întâmplă în viaţa acesteia şi de lucrurile care vizează bunăstarea comunităţii. Conform principiului consfătuirii, oamenii trebuie să contribuie la aceasta după măsura capacităţilor şi talentelor lor: »afacerile cu sfat întrolaltă« (Coran 42, 38). Toţi oamenii din Umma pot ocupa poziţii şi funcţii publice dacă îndeplinesc condiţiile legii. Acest drept nu le poate fi luat şi nici limitat de considerente precum rasa sau clasa socială: »Sângele musulmanilor are aceeaşi culoare; ei se ţin împreună împotriva tuturor celorlalţi; chiar şi cel mai simplu dintre ei se străduieşte întru siguranţa tuturor« (după Ahmad).
b) Consfătuirea constituie fundamentul relaţiilor dintre stăpânitor şi Umma. Este dreptul Umma să-şi aleagă stăpânitorul după voinţa ei liberă şi pe baza acestui principiu. Ea are dreptul să ceară socoteală acestuia şi să-l răstoarne, dacă acesta se îndepărtează de la šarî’a: »Am fost pus peste voi, chiar dacă nu sunt cel mai bun dintre voi. Când vedeţi că fac ceea ce este drept, atunci sprijiniţi-mă; când vedeţi că fac lucruri nedrepte, îndreptaţi-mă. Daţi-mi ascultare atunci când şi eu dau ascultare Domnului şi trimisului Său; atunci când nu dau ascultare, atunci nici voi nu trebuie să-mi mai daţi mie« (după Abû Bakr).
Articolul
Dreptul la libertate de gândire, de religie şi de exprimare
a) Toţi oameni au dreptul să gândească, să creadă şi să exprime ceea ce gândesc şi ceea ce cred, fără ca cineva să intervină sau să-i oprească, atâta vreme cât ei se vor ţine în limitele prescrise de šarî’a. Nu este permisă răspândirea neadevărurilor şi exprimarea publică a ideilor ce vin să răspândească neruşinarea şi să slăbească umma: »De ce nu vor înceta cei făţarnici şi cei ce au boală în inimile lor şi răsvrătitorii în Medina, te vom aţâţa împotriva lor. Atunci, să nu-ţi fie ei vecini, decât numai pentru timp scurt. Blestemaţii! Oriunde vor fi aflaţi, să fie apucaţi şi măcelăriţi« (Coran 33, 60-61).
b) Libertatea gândirii atunci când căutăm adevărul nu este un simplu drept, ea este o obligaţie: »Eu vă îndemn cu privire la una, ca să vă ridicaţi înaintea lui Dumnezeu câte doi sau câte unul, apoi cugetaţi că în tovarăşul vostru nu este un duh, El este numai un îndemnător, înainte de pedeapsa cea aspră« (Coran 34,46).
c) Toţi au dreptul şi obligaţia să-şi declare aversiunea faţă de nedreptăţi şi să se opună acestora fără să se teamă de eventualele confruntări cu autorităţile, stăpânitorii despotici sau regimurile tiranice ce acţionează în mod samavolnic. Aceasta este cea mai bună metodă a Războiului Sfânt (gihâd): »Trimisul lui Dumnezeu - Domnul să-l binecuvânteze şi să-l mântuiască! - a fost întrebat: Care Război Sfânt este mai bun? El a spus: Cuvântul adevărat în faţa unui stăpânitor despotic« (hadît după Tirmidî şi Nasâ’î).
d) Nimeni nu interzice răspândirea informaţiilor şi faptelor adevărate, cu excepţia cazului când aceasta reprezintă o ameninţare la adresa societăţii sau a statului: »De vine la ei o afacere, fie de pace sau de frică, o răspânesc (îndată). Dacă însă ar împărtăşi-o trimisul lor unuia dintre dregătorii lor, ar pricepe-o aceia care ar voi s-o scoată de la ei« (Coran 4,83).
e) Respectarea credinţelor necredincioşilor este o trăsătură caracteristică a musulmanilor. Nimănui nu îi este permis să ia în derâdere convingerile altor oameni, cu atât mai puţin să aţâţe societatea împotriva acestora: »Nu probozi (idolii) pe care îi cheamă ei, afară de Dumnezeu, ca să nu-L probozească ei pe Dumnezeu întru duşmănie şi nepricepere. Astfel i-am împodobit Noi fiecărui popor faptele sale; apoi se vor întoarce la Domnul lor şi le va vesti răsvădit ce au făcut ei.« (Coran 6,108).
Articolul
Dreptul la libertate religioasă
Toţi oamenii au dreptul la libertate religioasă şi la practicarea religiilor lor: »Voi aveţi religia voastră şi eu pe a mea« (Coran 109, 6).
Articolul
Dreptul la liberă asociere
a) Toţi oamenii au dreptul să ia parte, singuri sau împreună cu alţii, la viaţa religioasă, socială, culturală, politică etc. a comunităţii şi să creeze instituţiile sau mijloacele care îi sunt de trebuinţă în vederea exercitării acestui drept: »Spune: Acesta este drumul meu. Eu strig către Dumnezeu pe temeiul unei dovezi, eu şi cei ce-mi urmează.« (Coran 12,108).
b) Toţi oamenii au dreptul şi obligaţia să promoveze dreptatea şi să interzică nedreptatea şi să ceară societăţii să înfiinţeze instituţii care să permită acestora să-şi ducă la îndeplinire această responsabilitate, pentru a se sprijinii unii pe ceilalţi întru cuvioşenie şi teamă de Dumnezeu: »Sunteţi cel mai bun popor ce s-a născut între oameni. Voi porunciţi ce e cuviincios şi opriţi ce e nedrept« (Coran 3, 104); »ajutaţi-vă întreolaltă la dreptate şi frica lui Dumnezeu« (Coran 5, 2); »Oamenii care îl văd pe cel ce săvârşeşte nedreptăţi şi nu fac nimic ca să îl împiedice, vor fi pedepsiţi de Dumnezeu« (după Abû Bakr şi 'Umar).
Articolul
Drepturile economice
a) Natura şi toate bogăţiile ei sunt proprietatea lui Dumnezeu: »Domnul este stăpân peste cer şi pământ şi peste tot ce se află în ele« (Coran 2,120). El le-a dat oamenilor împreună cu dreptul să uzeze de ele: »Şi El a pus tot ce este în cer şi pe pământ în slujba voastră« (Coran 15, 13). El a interzis oamenilor să le distrugă. »şi nu-i înşelaţi pe oameni la averea lor şi nu faceţi daună pe pământ« (Coran 26, 183). Nimănui nu îi este permis să excludă pe cineva de la uzul acestora sau să îi conteste dreptul de a folosi resursele naturale necesare vieţii: »darurile Domnului tău nu sunt oprite« (Coran 17,20).
b) Toţi oamenii au dreptul să lucreze şi să producă pe căi cinstite pentru a-şi câştiga cele necesare traiului: »şi nu este târâtoare pe pământ, de care nu s-ar îngriji Dumnezeu« (Coran 11, 6); »plimbaţi-vă pe tărâmurile sale şi mâncaţi din înzestrarea lui« (Coran 67,15).
c) Proprietatea privată a unei singure persoane sau a unei comunităţi este garantată. Toţi oamenii au dreptul să dispună de cele câştigate de el prin muncă: »şi că El îmbogăţeşte şi îndestulează« (Coran 53, 48). Proprietatea publică este legitimă şi slujeşte intereselor umma: »Ceea ce a dat Dumnezeu ca pradă trimisului Său de la poporul cetăţilor, aceasta este a lui Dumnezeu şi a trimisului, şi a rudelor, şi a orfanilor, şi a sărmanilor, şi a fiului drumului, ca să nu umble în schimb întru cei avuţi dintre voi« (Coran 59, 7).
d) Săracii din umma au drepturi la o parte din averea celor bogaţi, fixate în impozitul de milostenie (zakât): »din a căror avere o parte e hotărâtă pentru cerşetor şi ruşinos« (Coran 70, 24-25). Acesta este un drept care nu poate fi desfiinţat sau limitat de către un stăpânitor, chiar dacă prin aceasta, el trebuie să lupte împotriva celor care nu vor să plătească acest impozit: »Pe Dumnezeu, chiar dacă ar refuza să-mi dea legătura cămilei pe care o duc trimisului Domnului, şi tot aş lupta împotriva lor« (nach Abû Bakr).
e) Punerea la dispoziţie a mijloacelor de producţie întru binele umma este o obligaţie. Ele nu trebuie neglijate sau oprite: »Acel sclav al Domnului, pe care El l-a pus stăpân peste o turmă, care nu se va îngriji de aceasta, nu va găsi calea spre Paradis« (după Abû Bakr şi 'Umar). Ele nu trebuie să fie puse în slujba unui lucru interzis de šarî’a sau care aduce stricăciuni bunăstării comunităţii.
f) Pentru a arăta calea cea dreaptă de urmat în activităţile economice şi pentru a garanta bunul mers al acestora, Islamul a interzis următoarele:
1. înşelăciunile de orice fel: »cine înşeală, nu este de-al nostru« (hadît nach Muslim);
2. afacerile riscante şi incerte şi toate afacerile care pot duce la conflicte, atunci când nu pot fi stabilite criterii obiective: »Profetul a interzis vânzarea pietrelor şi a lucrurilor îndoielnice« (hadît după Muslim, Abû Dâ’ûd, Tirmidî şi Nasâ’î); »Profetul a interzis vânzarea de struguri înainte ca aceştia să se înnegrească şi a grânelor, înainte să se întărească (hadît după Buhârî, Muslim, Abû Dâ’ûd, Tirmidî şi Nasâ’î);
3. exploatarea şi favorizarea excesivă în afaceri: »Vai de cei ce scurtează măsura, aceia care, dacă lasă să li se măsure pe oameni, voiesc măsura plină, dar când ei măsură şi cântăresc dau mai puţin« (Coran 88, 1-2);
4. monopolul şi tot ce duce la o competiţie inegală: »Numai păcătosul strânge« (hadît după Muslim).
5. Cămătăria şi profesiunile parazitare care profită de oamenii aflaţi la ananghie. »Dumnezeu a încuviinţat negustoria şi a oprit cămătăria« (Coran 2,175).
6. Publicitatea mincinoasă şi înşelătoare: »Vânzătorii şi cumpărătorii au dreptul să se răzgândească, atâta vreme cât nu s-au despărţit încă. Dacă sunt sinceri şi se exprimă clar, afacerea lor neguţătorească este binecuvântată, dacă mint şi încearcă să amăgească, afacerea lor îşi pierde sfinţenia« (hadît după Buhârî, Muslim, Abû Dâ’ûd, Tirmidî şi Nasâ’î).
g) singurele limitări aduse activităţilor economice din societatea musulmană sunt respectarea intereselor umma şi a valorilor Islamului.
Articolul
Dreptul la protejarea proprietăţii
Bunurile câştigate de pe urma exercitării unor profesiuni permise nu pot fi decât în interesul suprem al societăţii: »Nu istoviţi averile voastre între voi cu deşert« (Coran 2, 188); şi doar în schimbul acordării unor despăgubiri drepte: »Cine ia fără ia ceva pe nedrept va cădea în iadul cel mai negru« (hadît după Buhârî). Inviolabilitatea proprietăţii publice este o poruncă supremă; pedepesele pentru lezarea acesteia trebuie să fie cele mai aspre atunci când constituie un atac la adresa întregii societăţi şi trădarea umma: »Acela dintre voi căruia i-am dat de lucru şi care ne va fura chiar şi un ac este un escroc, care va trebui să dea socoteală de acesta în ziua Reînvierii« (hadît după Muslim).
Articolul
Drepturile şi obligaţiile muncitorilor
Islamul onorează munca pe care a hărăzit-o societăţii: »Spune: Faceţi!« (Coran 9,105). Dacă munca adevărată este una temeinică: »Domnului îi place, ca aceia dintre voi care muncesc, să o facă cu temeinicie« (după Abû Ya'lâ), atunci drepturile muncitorilor sunt următoarele:
1. să fie remuneraţi în mod drept şi imediat în funcţie de străduinţele lor: Daţi muncitorilor banii care li se cuvin, mai înainte ca să li se fi uscat sudoarea de pe frunte« (hadît după Ibn Mâga);
2. să li se ofere viaţa demnă care li se cuvine pentru străduinţele lor: »Şi pentru toţi sunt trepte după faptele lor, ca să le plătească Dumnezeu pentru faptele lor« (Coran 46,19);
3. să li se acorde recunoaşterea care li se cuvine din partea societăţii: »Lucraţi! şi va primi Dumnezeu lucrul vostru şi (asemenea) şi trimisul Său şi cei credincioşi« (Coran 9, 105)
4. să fie protejaţi pentru a nu fi exploataţi. Domnul spune: »În ziua Reînvierii voi fi duşmanul omului care a promis un lucru în numele Meu, dar nu s-a ţinut de promisiune; al omului care a vândut un om liber, îmbogăţindu-se de pe urma lui; al omului care şi-a luat un angajat care a muncit din greu pentru el şi care nu l-a plătit pentru aceasta« (hadît după Buhârî).
Articolul
Dreptul de a dispune de cele necesare traiului
Toţi oamenii au dreptul de a dispune de cele necesare traiului: mâncare, băutură, îmbrăcăminte şi locuinţă; în plus, de cele de care are trebuinţă pentru sănătatea trupului, spiritului şi minţii sale, în limitele celor permise de resursele umma. Obligaţia umma este de a acoperi lipsurile: »Profetul este mai aproape de credincioşi decât ei înşişi loru-şi« (Coran 33, 6).
Articolul
Dreptul de întemeiere a unei familii
a) Căsătoria islamică este dreptul tuturor oamenilor. Ea constituie calea legală de întemeiere a familiei, de concepere a urmaşilor şi de păstrare a virtuţilor spirituale: »O, voi, oamenilor, temeţi-vă de Domnul vostru, care v-a făcut dintr-un singur suflet şi anume făcând din el pe soţia sa şi a răspândit din ei mulţi bărbaţi şi muieri« (Coran 4, 1).
Soţii au drepturi şi obligaţii egale unul faţă de celălalt, aşa cum apar ele în šarî’a: »Dacă voiesc împăcare şi se poartă cu ele după cuviinţă: însă bărbaţii stau mai presus decât ele« (Coran 2, 228). Educaţia copiilor cade în sarcina tatălui: »trupească, morală şi religioasă, corespunzătoare credinţei şi legilor sale.« El răspunde pentru direcţia aleasă: »Voi sunteţi păstorii şi sunteţi răspunzători de turma voastră« (hadît nach Buhârît Muslim, Abû Dâ’ûd, Tirmidî und Nasâ’î).
b) Soţii trebuie să se respecte reciproc în virtutea dragostei ce-i uneşte: »Şi se ţine de semnele Lui, că v-a făcut vouă din voi înşivă soţii, ca să vă împreunaţi cu ele« (Coran 30/21).
c) Soţul trebuie să-şi întreţină soţia şi copiii: »Cel ce are avere, să cheltuiască; iar celui ce-i este măsurată înzestrarea, să cheltuiască din ce i-a dat Dumnezeu« (Coran 65, 7).
d) Copiii au dreptul la o educaţie bună: »Şi spune:"Doamne, îndură-Te de amândoi, căci mă crescură, când eram mic!« (Coran 17,24). Copiii nu trebuie să lucreze de la vârste fragede, şi nici să nu li se dea însărcinări care să îi suprasolicite sau să le întârzie creşterea sau care să îi priveze de dreptul la joacă şi la învăţătură.
e) Dacă părinţii nu îşi pot îndeplini obligaţiile faţă de copii, acestea vor trece în răspunderea societăţii. Cheltuielile de întreţinere a copilului vor proveni din vistieria musulmanilor (vistieria publică a statului): »Mă pot îngriji de musulmani mai bine decât o pot face ei. Dacă un musulman moare şi lasă în urma lui datorii neplătite sau copiii de care nu are cine să se îngrijească, mă voi îngriji Eu de ei; dacă un musulman moare şi lasă o avere în urma lui, aceasta va reveni moştenitorilor lui« (după Abû Bakr şi 'Umar, Abû Dâ’ûd şi Tirmidî).
f) Toţi oamenii vor primi în familie tot ce au nevoie pentru a dispune de siguranţă materială, dragoste în copilărie şi la bătrâneţe şi boală. Părinţii trebuie să ofere copiilor lor siguranţă materială şi îngrijire a trupului şi sufletului: »Tu şi ai tăi sunteţi proprietatea tatălui tău« (hadît după Abû Dâ’ûd).
g) Şi maternitatea trebuie să fie protejată în familie: »O, tu, Profetule, cine trebuie să fie tratat mai bine? Profetul a răspuns: Mama ta! Omul a întrebat mai departe: Şi mai apoi? Profetul a răspuns: Mama ta! Omul: Şi mai apoi? Profetul: Mama ta! Şi încă odată: Şi mai apoi? El a răspuns: Tatăl tău!« (după Abû Bakr şi 'Umar).
h) Răspunderea în familie este împărţită între membrii ei; fiecare membru va avea partea lui de răspundere în funcţie de capacităţile şi talentele sale date de la natură. Această răspundere cuprinde mai multe decât nucleul reprezentat de părinţi şi copii, ea se întinde şi asupra rudelor şi rudelor de sânge din partea mamei: »O, tu, trimisul lui Dumnezeu, pe cine trebuie să cinstim mai mult şi mai mult? El a spus: Pe mamele tale! Iar mai apoi tot pe mamele tale! Iar mai apoi tot pe mamele tale! Apoi pe tatăl tău, apoi pe rudele tale, apoi pe rudele tale!« (hadît după Abû Dâ’ûd şi Tirmidî).
i) Tinerii nu pot fi obligaţi să se căsătorească cu o persoană pe care nu o doresc: »O fecioară a venit la Profet şi i-a spus că tatăl ei a căsătorit-o împotriva voinţei ei. Profetul a lăsat-o să aleagă« (hadît după Ahmad şi Abû Dâ’ûd).
Articolul
Drepturile soţiei
Drepturile soţiei sunt:
a) să trăiască acolo unde trăieşte şi soţul ei: »Lăsaţi-le să locuiască unde locuiţi voi« (Coran 65, 6).
b) ca soţul să o întreţină pe timpul căsătoriei şi în lunile de aşteptare dinaintea divorţului: »Bărbaţii să fie înaintea muierilor, pentru că şi Dumnezeu i-a pus pe aceia înaintea acestora şi ei le ţin din averile lor« (Coran 4,34); »şi dacă sunt ele îngreunate, cheltuiţi pentru ele până vor depune sarcina lor« (Coran 65, 6); şi ca bărbatul de care s-a despărţit să preia cheltuielile pentru copiii comuni aflaţi în grija ei: »şi dacă alăptează pentru voi, daţi-le simbria lor« (Coran 65, 6).
c) Soţia are dreptul la aceste cheltuieli indiferent de situaţia ei financiară sau de averea personală.
d) Soţia are dreptul să îi ceară soţului încheierea amiabilă a contractului matrimonial prin hul' (răscumpărarea femeii din căsnicie): »Şi dacă vă temeţi că amândoi (soţii) nu vor împlini poruncile lui Dumnezeu, atunci nu este păcat asupra lor dacă se răscumpără ea cu ceva« (Coran 2, 229); ea are dreptul să ceară desfacerea căsătoriei pe cale juridică, conform prevederilor šarî’a.
e) Soţia are dreptul să-şi moştenească soţul. La fel, să-şi moştenească părinţii, copiii şi rudele: »Asemenea şi muierilor li se cuvine a patra parte din ceea ce aţi lăsat în urmă, dacă n-aveţi copii; însă dacă aveţi copii, li se cuvine muierilor a opta parte din ceea ce aţi lăsat în urmă« (Coran 4,12).
f) Soţii trebuie să-şi respecte reciproc sfera privată (intimă) şi nu trebuie să dezvăluie secretele acesteia în cazul existenţei unor defecte trupeşti sau morale. Acest drept trebuie respectat şi după desfacerea căsătoriei: »Deci nu uitaţi binefacerea între voi« (Coran 2, 237).
Articolul
Dreptul la educaţie
a) Copiii au dreptul să primească o educaţie bună de la părinţii lor; ei trebuie, în schimb, să-şi respecte şi onoreze părinţii: »Şi Domnul tău a orânduit ca să-i slujiţi numai Lui şi să vă purtaţi bine cu părinţii voştri, dacă unul sau amândoi ajung la bătrâneţe lângă tine. De aceea nu spune către ei "Pfui" şi nu-i certa, ci vorbeşte către ei cuvinte binevoitoare. Şi pleacă înaintea lor aripa umilinţeidin îndurare şi spune: "Doamne, îndură-Te de amândoi, căci mă crescură, când eram mic!« (Coran 17, 23-24).
b) Educaţia este un drept al tuturor oamenilor. Bărbaţii şi femeile sunt obligaţi să încerce să îşi desăvârşească cunoştinţele: »Acumularea de cunoştinţe este obigaţia religioasă a tuturor musulmanilor şi musulmanelor« (hadît după Ibn Mâga). Instruirea este dreptul pe care îl au cei neştiutori în faţa ştiutorilor: »Când a încheiat Dumnezeu un legământ cu cei ce au scriptura: "Descoperiţi-o oamenilor şi nu o ascundeţi", atunci îl aruncară ei (legământul) după spatele lor şi-l vândură pentru un preţ mic, însă acesta a fost un negoţ rău« (Coran 3, 187); »Cel prezent trebuie să îl informeze pe absent« (afirmaţia Profetului la plecarea în pelerinaj).
c) Societatea trebuie să ofere tuturor oamenilor posibilitatea de a învăţa: »Pe acei oameni cărora le vrea binele, Dumnezeu îi învaţă religia. Eu nu sunt decât un mijlocitor, Domnul Atotputernic este cel care dă« (după Abû Bakr şi 'Umar). Oamenii pot alege să înveţe lucrurile care le corespund talentelor şi capacităţilor lor: »Toţi au succes în domeniile pentru care au fost creaţi« (după Abû Bakr, 'Umar, Abû Dâ’ûd şi Tirmidî).
Articolul
Dreptul la protecţia sferei private
Doar Creatorul cunoaşte cele mai intime gânduri ale oamenilor: »I-ai deschis inima?« (hadît după Muslim). Afacerile private ale oamenilor sunt un domeniu protejat, asupra cărora nu trebuie să se intervină: »şi nu spionaţi!« (Coran 49, 12); »O, voi, cei care nu aţi devenit musulmani decât cu limba şi a căror credinţă nu ajunge până în suflet: nu le faceţi rău musulmanilor, nu îi blamaţi şi nu le căutaţi punctele slabe. Aceluia care caută punctele slabe ale unui frate musulman, Dumnezeu îi va căuta, la rândul Lui, punctele slabe. Şi căutându-i punctele slabe, Dumnezeu îi va descoperi şi cele mai ascunse vicii« (hadît după Abû Dâ’ûd şi Tirmidî).
Articolul
Libertatea de deplasare şi de reşedinţă
a) Toţi oamenii sunt liberi să se deplaseze şi să îşi stabilească un loc de reşedinţă. Toţi oamenii au dreptul să călătorească, să părăsească şi să se reîntoarcă în ţara sa făr&
-----------------
DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI
(adoptata de Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite la 10 de septembrie 1948)
Preambul
Considerind ca recunoasterea demnitatii inerente tuturor membrilor familiei umane si a drepturilor lor egale si inalienabile constituie fundamentul libertatii, dreptatii si pacii in lume,
Considerind ca ignorarea si dispretuirea drepturilor omului au dus la acte de barbarie care revolta constiinta omenirii si ca faurirea unei lumi in care fiintele umane se vor bucura de libertatea cuvintului si a convingerilor si vor fi eliberate de teama si mizerie a fost proclamata drept cea mai inalta aspiratie a oamenilor,
Considerind ca este esential ca drepturile omului sa fie ocrotite de autoritatea legii pentru ca omul sa nu fie silit sa recurga, ca solutie extrema, la revolta impotriva tiraniei si asupririi,
Considerind ca este esential a se incuraja dezvoltarea relatiilor prietenesti intre natiuni,
Considerind ca in Carta popoarele Organizatiei Natiunilor Unite au proclamat din nou credinta lor in drepturile fundamentale ale omului, in demnitatea si in valoarea persoanei umane, drepturi egale pentru barbati si femei si ca au hotarit sa favorizeze progresul social si imbunatatirea conditiilor de viata in cadrul unei libertati mai mari,
Considerind ca statele membre s-au angajat sa promoveze in colaborare cu Organizatia Natiunilor Unite respectul universal si efectiv fata de drepturile omului si libertatile fundamentale, precum si respectarea lor universala si efectiva,
Considerind ca o conceptie comuna despre aceste drepturi si libertati este de cea mai mare importanta pentru realizarea deplina a acestui angajament,
ADUNEAREA GENERALA proclama
prezenta DECLARATIE UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI, ca ideal comun spre care trebuie sa tinda toate popoarele si toate natiunile, pentru ca toate persoanele si toate organele societatii sa se straduiasca, avind aceasta Declaratie permanent in minte, ca prin invatatura si educatie sa dezvolte respectul pentru aceste drepturi si libertati si sa asigure prin masuri progresive, de ordin national si international, recunoasterea si aplicarea lor universala si efectiva, atit in sinul popoarelor statelor membre, cit si al celor din teritoriile aflate sub jurisdictia lor.
Articolul 1
Toate fiintele umane se nasc libere si egale in demnitate si in drepturi. Ele inzestrate cu ratiune si constiinta si trebuie sa se comporte unii fata de altele in spiritul fraternitatii.
Articolul 2
Fiecare om se poate prevala de toate drepturile si libertatile proclamate in prezenta Declaratie fara nici un fel de deosebire ca, de pilda, deosebirea de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, de origine nationala sau sociala, avere, nastere sau orice alte imprejurari.
In afara de aceasta, nu se va face nici o deosebire dupa statutul politic, juridic sau international al tarii sau al teritoriului de care tine o persoana, fie ca aceasta tara sau teritoriu sint independente, sub tutela, neautonome sau supuse vreunei alte limitari a suveranitate.
Articolul 3
Orice fiinta umana are dreptul la viata, la libertate si la securitatea persoanei sale.
Articolul 4
Nimeni nu va fi tinut in sclavie, nici in servitute; sclavajul si comertul cu sclavi sint interzise sub toate formele lor.
Articolul 5
Nimeni nu va fi supus torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante.
Articolul 6
Fiecare om are dreptul sa i se recunoasca pretutindeni personalitatea juridica.
Articolul 7
Toti oamenii sint egali in fata legii si au, fara nici o deosebire, dreptul la o egala protectie a legii. Toti oamenii au dreptul la o protectie egala impotriva oricarei discriminari care ar viola prezenta Declaratie si impotriva oricarei provocari la o asemenea discriminare.
Articolul 8
Orice persoana are dreptul la satisfactia efectiva din partea instantelor juridice nationale competente impotriva actelor care violeaza drepturile fundamentale ce-i sint recunoscute prin constitutie sau lege.
Articolul 9
Nimeni nu trebuie sa fie arestat, detinut sau exilat in mod arbitrar.
Articolul 10
Orice persoana are dreptul in deplina egalitate de a fi audiata in mod echitabil si public de catre un tribunal independent si impartial care va hotari fie asupra drepturilor si obligatiilor sale, fie asupra temeiniciei oricarei acuzari in materie penala indreptata impotriva sa.
Articolul 11
Orice persoana acuzata de comiterea unui act cu caracter penal are dreptul sa fie presupusa nevinovata pina cind vinovatia sa va fi stabilita in mod legal in cursul unui proces public in care i-au fost asigurate toate garantiile necesare apararii sale. Nimeni nu va fi condamnat pentru actiuni sau omisiuni care nui constituiau, in momentul cind au fost comise, un act cu caracter penal conform dreptului international sau national. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsa mai grea decit aceea care era aplicabila in momentul cind a fost savirsit actul cu caracter penal.
Articolul 12
Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare in viata sa personala, in familia sa, in domiciliul lui sau in corespondenta sa, nici la atingeri aduse onoarei si reputatiei sale. Orice persoana are dreptul la protectia legii impotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri.
Articolul 13
Orice persoana are dreptul de a circula in mod liber si de a-si alege resedinta in interiorul granitelor unui stat. Orice persoana are dreptul de a parasi orice tara, inclusiv a sa, si de reveni in tara sa.
Articolul 14
In caz de persecutie, orice persoana are dreptul de a cauta azil si de a beneficia de azil in alte tari.
Acest drept nu poate fi invocat in caz de urmarire ce rezulta in mod real dintr-o crima de drept comun sau din actiuni contrare scopurilor si principiilor Organizatiei Natiunilor Unite.
Articolul 15
Orice persoana are dreptul la o cetatenie.
Nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar de cetatenia sa sau de dreptul de a-si schimba cetatenia.
Articolul 16
Cu incepere de la implinirea virstei legale, barbatul si femeia, fara nici o restrictie in ce priveste rasa, nationalitatea sau religia, au dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie. Ei au drepturi egale la contractarea casatoriei, in decursul casatoriei si la desfacerea ei.
Casatoria nu poate fi incheiata decit cu consimtamintul liber si deplin al viiitorilor soti.
Familia constituie elementul natural si fundamental al societatii si are dreptul la ocrotire din partea societatii si a statului.
Articolul 17
Orice persoana are dreptul la proprietate, atit singura, cit si in asociatie cu altii.
Nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar de proprietatea sa.
Articolul 18
Orice om are dreptul la libertatea gindirii, de constiinta si religie; acest drept include libertatea de a-si schimba religia sau convingerea, precum si libertatea de a-si manifesta religia sau convingerea, singur sau impreuna cu altii, atit in mod public, cit si privat, prin invatatura, practici religioase, cult si indeplinirea riturilor.
Articolul 19
Orice om are dreptul la libertatea opiniilor si exprimarii; acest drept include libertatea de a avea opinii fara imixtiune din afara, precum si libertatea de a cauta, de a primi si de a raspindi informatii si idei prin orice mijloace si independent de frontierele de stat.
Articolul 20
Orice persoana are dreptul la libertatea de intrunire si de asociere pasnica.
Nimeni nu poate fi silit sa faca parte dintr-o asociatie.
Articolul 21
Orice persoana are dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale tarii sale, fie direct, fie prin reprezentanti liber alesi.
Orice persoana are dreptul de acces egal la functiile publice din tara sa.
Vointa poporului trebuie sa constituie baza puterii de stat; aceasta vointa trebuie sa fie exprimata prin alegeri nefalsificate, care sa aiba loc in mod periodic prin sufragiu universal, egal si exprimat prin vot secret sau urmind o procedura echivalenta care sa asigure libertatea votului.
Articolul 22
Orice persoana, in calitatea sa de membru al societatii, are dreptul la securitatea sociala; ea este indreptatita ca prin efortul national si colaborarea internationala, tinindu-se seama de organizarea si resursele fiecarei tari, sa obtina realizarea drepturilor economice, sociale si culturale indispensabile pentru demnitatea sa si libera dezvoltare a personalitatii sale.
Articolul 23
Orice persoana are dreptul la munca, la libera alegere a muncii sale, la conditii echitabile si satisfacatoare de munca, precum si la ocrotirea impotriva somajului.
Toti oamenii, fara nici o discriminare, au dreptul la salariu egal pentru munca egala.
Orice om care munceste are dreptul la o retribuire echitabila si satisfacatoare care sa-i asigure atit lui, cit si familiei sale, o existenta conforma cu demnitatea umana si completata, la nevoie, prin alte mijloace de protectie sociala.
Orice persoana are dreptul de a intemeia sindicate si de a se afilia la sindicate pentru apararea intereselelor sale .
Articolul 24
Orice persoana are dreptul la odihna si recreatie, inclusiv la o limitare rezonabila a zilei de munca si la concedii periodice platite.
Articolul 25
Orice om are dreptul la un nivel de trai care sa-i asigure sanatatea si bunastarea lui si familiei sale, cuprinzind hrana, imbracamintea, locuinta, ingrijirea medicala, precum si serviciile sociale necesare; el are dreptul la asigurare in caz de somaj, boala, invaliditate, vaduvie, batrinete sau in celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenta, in urma unor imprejurari independente de vointa sa.
Mama si copilul au dreptul la ajutor si ocrotire deosebite. Toti copiii, fie ca sint nascuti in cadrul casatorii sau in afara acesteia, se bucura aceeasi protectie sociala.
Articolul 26
Orice persoana are dreptul la invatatura. Invatamintul trebuie sa fie gratuit, cel putin in ceea ce priveste invatamintul elementar si general. Invatamintul elementar trebuie sa fie obligatoriu. Invatamintul tehnic si profesional trebuie sa fie la indemina tuturor, iar invatamintul superior trebuie sa fie de asemenea egal, accesibil tuturora, pe baza de merit.
Invatamintul trebuie sa urmareasca dezvoltarea deplina a personalitatii umane si intarirea respectului fata de drepturile omului si libertatile fundamentale. El trebuie sa promoveze intelegerea, toleranta, prietenia intre toate popoarele si toate grupurile rasiale sau religioase, precum si dezvoltarea activitatii Organizatiei Natiunilor Unite pentru mentirenea pacii.
Parintii au dreptul de prioritate in alegerea felului de invatamint pentru copiii lor minori.
Articolul 27
Orice persoana are dreptul de a lua parte in mod liber la viata culturala a colectivitatii, de a se bucura de arte si de a participa la progresul stiintific si la binefacerile lui.
Fiecare om are dreptul la ocrotirea intereselor morale si materiale care decurg din orice lucrare stiintifica, literara sau artistica al carei autor este.
Articolul 28
Orice persoana are dreptul la o orinduire sociala si internationala in care drepturile si libertatile expuse in prezenta Declaratie pot fi pe deplin infaptuite.
Articolul 29
Orice persoana are indatoriri fata de colectivitate, deoarece numai in cadrul acesteia este posibila dezvoltarea libera si deplina a personalitatii sale.
In exercitarea drepturilor si libertatilor sale, fiecare om nu este supus decit numai ingradirilor stabilite prin lege, exclusiv in scopul de a asigura cuvenita recunoastere si respectare a drepturilor si libertatilor altora si ca sa fie satisfacute justele cerinte ale moralei, ordinii publice si bunastarii generale intr-o societate democratica.
Aceste drepturi si libertati nu vor putea fi in nici un caz exercitate contrar scopurilor si principiilor Organizatiei Natiunilor Unite.
Articolul 30
Nici o dispozitie a prezentei Declaratii nu poate fi interpretata ca implicind pentru vreun stat, grupare sau persoana dreptul de a se deda la vreo activitate sau de a savirsi vreun act indreptat spre desfiintarea unor drepturi sau libertati enuntate in prezenta Declaratie.
Proiect sprijinit de
si
Spune-ti parerea!
Cat de mare va fi, in opinia dumneavoastra, impactul rezultatului alegerilor pentru Parlamentul European din 25 noiembrie 2007 asupra scenei politice romanesti?
Pagini administrate de Asociatia Pro Democratia-APD
Cartea Albastra a Democratiei
www.apd.ro/carteaalbastra
--------------------------------------------------------------------------------
Buna Guvernare
www.bunaguvernare.eu
--------------------------------------------------------------------------------
Resurse pentru Democratie
www.resurse-pentru-democratie.org
--------------------------------------------------------------------------------
Centrele ACCES info
www.accesinfo.ro
Link-uri recomandate
Codul Muncii Adnotat
www.codulmuncii.ro
--------------------------------------------------------------------------------
XProc - Codul muncii
www.xproc.ro
--------------------------------------------------------------------------------
Legile Internetului
www.legi-internet.ro
--------------------------------------------------------------------------------
Resurse JURIDICE.ro
www.juridice.ro
--------------------------------------------------------------------------------
Drept Online
www.dreptonline.ro
--------------------------------------------------------------------------------
Medierea
www.medierea.ro
--------------------------------------------------------------------------------
Generatia Asteptata
www.generatia-asteptata.ro
